În cadrul programului „Școala Altfel”, Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița a primit cu bucurie vizita elevilor clasei I de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Târgoviște.
Copiii au descoperit cărți captivante și pline de culoare din colecția special destinată celor mici și au participat cu entuziasm la activitatea interactivă „Ghicitorile din povești”, pregătită de bibliotecar.


Atmosfera a fost una de curiozitate și veselie, iar cei mici s-au implicat activ, răspunzând ghicitorilor și recunoscând personajele îndrăgite din basmele copilăriei.
La finalul întâlnirii, elevii și-au pus creativitatea și imaginația la încercare, colorând o fișă inspirată din povestea „Cei trei purceluși”, activitate care le-a adus zâmbete și bucurie.
A fost o zi specială, petrecută în lumea magică a poveștilor, unde lectura, jocul și imaginația s-au împletit într-o experiență educativă memorabilă pentru cei mici.


