Delir şi nebunie în perioada interbelică (XXXIV) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

0 0

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
De când Lenin a ajuns să conducă Rusia, Krup-skaia a luat hotărârea de a merge prin şcoli, să-i înveţe carte pe copii. După ce a contactat o pneumonie periculoasă, a fost nevoie de o notificare oficială din partea soţului ei, trimisă oficial pentru a fi obligată să-şi ia şase săptămâni de concediu de odihnă.
Acum, ea este cea care se străduieşte să-l reînveţe să vorbească, care dirijează mâna lui Lenin pentru a-l obişnui să scrie cu mâna stângă, care descifrează gesturile neîndemânatice ale acestuia pentru a transmite directivele şi gândurile sale către ceilalţi lideri ai partidului.
„Pe mâine, Ilici”, îi spune ea ieşind din cameră, în vârful picioarelor. Din nou, Lenin rămâne singur, confruntându-se cu o nouă noapte în care nu poate dormi.
„Stalin m-a avertizat, la câteva zile după declanşarea boli lui Lenin, scrie Trotsky în Memoriile sale, pe un ton plin de amărăciune. Cei ce se pregăteau în secret să devină adversarii mei, încercau să câştige timp. Ei considerau că este important să câştige cel puţin o zi în plus pentru a avea timp să pregătească terenul împotriva mea.”
Cunoscându-se caracterul lui Trotsky, experienţa revoluţionară pe care o acumulase, inteligenţa sa şi firea sa neîncrezătoare, te întrebi cum de a reuşit Stalin să-l păcălească de câte ori a fost nevoie, fără să fie oprit la timp?
Interesant este faptul că Trotsky, asemenea lui Elpenor, marinarul lui Ulysse pe care soarta nefavorabilă îl ţinea departe de momentele importante ale Odiseei, ba era la pat din cauza unei răceli, ba avea o nevralgie de fiecare dată când un moment crucial al Istoriei era în curs de desfăşurare.
A doua zi după atacului cerebral ce va afecta sănătatea lui Lenin, în luna mai, niciunul dintre liderii partidului nu fusese anunţat, iar Trotsky pescuia pa malul unuia dintre afluenţii râului Moscova. Din neatenţie, a alunecat pe iarba umedă, alegându-se cu o entorsă. Va afla ce i s-a-ntâmplat lui Lenin abia după două zile, când Buharin a venit să-l vadă.
„Vă rog să nu vă-mbolnăviţi şi dumneavoastră, l-a rugat Buharin pe un ton isteric. Înnebunesc când mă gândesc că dumneavoastră şi Ilici veţi pleca, într-o zi, dintre noi.”
S-a dovedit că Buharin (care până la urmă va fi împuşcat din ordinul lui Stalin) a prevăzut mai bine decât şeful Armatei Roşii ce va urma, după moartea lui Lenin, poate şi din cauza faptul că nu era obişnuit să tot despice în patru cursul desfăşurării evenimentelor, având capacitatea de-a-i vedea pe oameni aşa cum erau în relitate. Din păcate, Trotsky îl dispreţuia foarte mult pe Stalin, fiind de părere că acesta nu poate deveni rivalul său. Pentru acest intelectual cultivat, strălucit orator, cu o bogată experienţă culturală europeeană, al cărui tablou era peste tot, în toate instituţiile Statului, alături de cel al lui Lenin, Stalin era doar un amărât de provincial din regiunea Caucazului, ce vorbea folosind din plin regionalismele din zona de unde provenea, grosolan, viclean, incult, a cărui nivel de cultură, destul de subţire, era cel pe care regimul ţarist îl rezerva popilor de la ţară.
„Nu l-am putut niciodată agrea pe Stalin, va scrie Trotsky mai târziu, deoare era incult, incapabil de analiză profundă, total lipsit de scrupule.”
Într-o zi, el le-a spus unor prieteni:
„Stalin este cea mai eminentă mediocritate a partidului !”
Dar Stalin nu s-a ferit deloc să-l caracterizeze pe rivalul său, mult prea sigur de el, ce-l privea mereu cu un aer de superioritate greu de suportat. Stalin zicea despre el că este „un actor” şi-şi bătea joc, cu fiecare ocazie, de laşitatea acestuia.
„Cel căruia îi tremură cel mai tare izmenele pe el, în timpul luptelor, este chiar generalisimul nostru” – comenta Stalin.
De multe ori Lenin a trebuit să-i potolească pe cei doi, când i se puneau pe birou contestaţiile pline de furie, pe care le scriau unul împotriva celuilalt. Neînţelegerile dintre cei doi influenţau

negativ desfăşurarea războiului civil, alimentând şi cele mai mărunte bârfe.
„Insist în mod oficial ca Stalin să fie mutat, telegrafia Trotsky pe 8 decembrie 1918, tocmai când Stalin conducea ofensiva de lângă Ţariţin. Doar eu şi numai eu trebuie să mă ocup de desfăşurarea ofensivei pe acest front.”
În altă zi, îl pâra pe Stalin, spunându-i lui Lenin că acesta era vinovat de faptul că se golesc de sticle pivniţele lui Nicolae al II-lea, deşi consumul de alcool era interzis în Rusia.
„- Un caucazian, răspundea Stalin râzând cu gura până la urechi, nu poate trăi fără vin.”
„- Vedeţi, Lev Davidovici, îi spunea Lenin lui Trotsky, obosit de râca dintre cei doi, pentru un caucazian vinul este o problemă de viaţă şi de moarte. Ce putem face?… „
Dar Trotsky se încăpăţâna să aibă câştig de cauză:
„-Cred că este neapărat necesar să faceţi tot ce este posibil să-l opriţi.”
Dar Stalin nu-i rămâne dator lui Trotsky. Într-o zi, cu un tupeu ce-i uimeşte pe toţi, cere Comitetului Central ca Trotsky să fie îndepătat de la conducerea Armatei Roşii. Comitetul îi răspunde cu un vot de încredere, referitor la capacitatea de conducător a comandantului şef. Şi, ca întotdeauna când realizează că a sărit peste cal, Stalin o lasă moartă.
Lenin nu se lasă influenţat de niciunul dintre cei doi. Le cunoaşte foarte bine şi calităţile, şi defectele. Trotsky, multă vreme privit cu neîncredere, deoarece făcuse parte din grupul menşevic, i-a oferit lui Lenin, prin activitatea sa, încă de la începutul Revoluţiei, cele mai mari garanţii că este de partea bolşevicilor. Trotsky a fost marele creator al Armatei Roşii. Timp de doi ani şi jumătate, începând cu august 1918, nu s-a mai dat jos din trenul blindat unde şi-a organizat viaţa, punând la punct un serviciu de secretariat, o tipografie, un telegraf, un post de radio, o bibliotecă, o baie, legătura cu ceilalţi fiind asigurată printr-o locomotivă ce se deplasa de câte ori era nevoie, între el şi ceilalţi lideri. În acest tren blindat a scris articolele, a redactat discursurile înflăcărate ce vor însufleţi soldaţii. Din acest tren a supravegheat aprovizionarea armatei cu armament şi hrană. În ochii omului de rând el era cel ce a obţinut toate victoriile. Şi chiar pentru Lenin, el era marele învingător în lupta cu armata albilor. Pentru Lenin, Trotsky era un adevărat europeean, capabil să analizeze problemele partidului la scară internaţională, fiind permanent în legătură cu revoluţionarii din toată lumea. Ştiind toate aceste lucruri, Lenin l-a numit pe Trotsky, rând pe rând, şef al Sovietului, la Petrograd, ministru de Război, comandant şef al Aramatei Roşii.
În paralel, Stalin, realizând că nu putea, deocamdată, să concureze cu Trotsky, s-a mulţumit cu funcţia de secretar general al Comitetului Central. Oare, aşa cum s-a bârfit, chiar a spus Lenin despre această numire, făcută fără să i se mai ceară părerea, că: „Bucătarul ăsta caucazian o să ne servească nişte feluri de mâncare de-o să ne ia foc gura” ? Tot ce se poate. Dar, atâta vreme cât Lenin conduce partidul, această funcţie este egală cu zero din punct de vedere politic. De altfel, Stalin este capabil să-şi disimuleze ambiţiile de putere, mulţumindu-se deocamdată să numească funcţionarii ce sunt de partea lui sau pe care i-ar putea folosi asemenea pionilor pe tabla de şah. Mai târziu, de la înălţimea funcţiei de secretar general, Stalin va căpăta puteri dictatoriale asupra întregii Rusii.
Tradus din franceză de Mircea COTARŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefes-tivist înseamnă înţelegerea viitorului, prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Primarul de la Ciocăneşti, Marin Păun nu mai poate candida pentru funcţia de primar

Cu doar câteva zile până la încheierea perioadei de depunere a dosarelor de candidatură, PSD Dâmboviţa pierde un alt primar. Primarul de la Ciocăneşti, Marin Păun nu mai poate candida pentru funcţia de primar, fiind incompatibil. Decizia definitivă a fost dată astăzi, de Tribunalul Dâmboviţa după ce Nilă Ciprian, consilier […]