La nivelul Județului Dâmbovița, rata de promovare, înainte de contestații, înregistrată la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea august 2025, este de 30,05%, în creștere cu 3,81% față de anul trecut (26,24%).
Din totalul de 737 de candidați înscriși (434 de candidați din seria curentă și 303 de candidați din seria anterioară), 639 de candidați au fost prezenți, niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă sau tentativă de fraudă și 192 de candidați au fost declarați promovați.
Rata de reușită pentru promoția 2025 este de 30,73% (114 candidați promovați din totalul de 371 prezenți), iar pentru promoțiile anterioare este de 29,10% (78 de candidați promovați din totalul de 268 prezenți)
Au fost declarați respinși 447 de candidați (69,95%), dintre care 125 de candidați au obținut medii mai mici de 5.00.
Rezultatele finale după soluționarea contestațiilor vor fi afișate marți, 26 august.
Nota minimă de promovare a fiecărei probe scrise este 5 (cinci), iar media necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6 (șase). Rata de promovare este calculată din totalul candidaţilor prezenţi.
La nivel national, la această sesiune s-au înscris peste 30.200 de absolvenți de liceu (peste 18.200 de candidați provin din promoţia curentă, iar circa 12.000 de candidați – din promoţiile anterioare). Aceștia au susținut examenul integral sau, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, doar probele nepromovate, potrivit edu.ro.
Rată cumulată de promovare (toții candidații): 28,4% , la un număr total de candidați promovați de 7.306.
Ratele de reușită atât pentru promoția 2025 (4.508 candidați promovați), cât și pentru promoțiile anterioare (2.798 de candidați promovați) se situează la același nivel: 28,4%.


