CHINDIA, O NOUĂ REMIZĂ ALBĂ ÎN AMICALE

Date:

Petroliştii şi-au încheiat, astăzi, stagiul centralizat pe care l-au efectuat, în această vară, la Ploieşti, cu încă o verificare utilă, în compania prim-divizionarei Chindia Târgovişte. Partida s-a desfăşurat la Strejnic şi s-a încheiat nedecis, scor 0-0.
Echipa lui Nicolae Constantin îşi păstrează invincibilitatea în jocurile amicale, astăzi bifând încă o confruntare, cea de-a cincea de la reluarea pregătirilor, în care nu au primit gol. Şi, din nou, în faţa unei prim-divizionare, Chindia Târgovişte, formaţie aflată la ultima repetiţie înaintea startului oficial al sezonului 2021-2022, remiza de astăzi consemnându-se la capătul unui joc echilibrat, de angajament, disputat şi pe o căldură sufocantă, informează fcpetrolul.ro.
N-au fost multe ocazii mari, dar, chiar şi aşa, fiecare dintre combatante a avut şansa să puncteze, „lupii” prin Măzărache (44 -pătrundere pe stânga, încheiată cu un şut la colţul scurt, în plasa laterală) sau Bratu (89 -şut de la 20 de metri, respins de sub bară de portarul oaspeţilor), iar dâmboviţenii prin Popadiuc (40 – şut de la 16 metri, central, puţin pe lângă butul din dreapta lui Cebotari) ori Florea (66 – lovitură liberă de la 22 de metri, bătută direct pe poartă, la care Avram a avut răspunsul potrivit).
Iată, însă, şi cele două distribuţii:
Petrolul: Cebotari (46 Avram) – Şt. Niţă (46 Olaru), Meijers (83 Nicolae), Huja (60 Manolache), Ţicu (75 Oprea) – Seto Takayuki (46 S. Pană), Cebotaru (83 Licsandru) – Constantinescu (46 Bratu), Buia (75 Boţogan), Niţescu – Măzărache (83 D. Ilie). Antrenor: Nicolae Constantin.
Chindia: Moldovan – Corbu, Căpuşă, Baxevanos, C. Dinu – Neguţ, lacob, Popadiuc, Şerban – Florea, Popa. Au mai jucat: Celea, Cherchez, Kocic, loniţă, Atanase. Antrenor: Emil Săndoi.
În acest ultim joc al cantonamentului, Nicolae Constantin nu i-a putut folosi pe Lică, Saim Tudor, Vajushi, Diarra şi Enache, cu toţii aflându-se în recuperare, după ce sau confruntate, în ultimele zile, cu diverse probleme de natură medicală. De asemenea, la încălzirea de dinaintea jocului, tânărul fundaş dreapta Pârvulescu a acuzat o problemă musculară, fiind, astfel, menajat pentru a nu risca o accidentare mult mai gravă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...