După o conviețuire de câteva decenii, cu românii, trebuie să menționez una dintre constatările neplăcute: actuala populație de etnie română nu este creatoare de civilizație, ci doar consumatoare de civilizație. Dacă luăm în considerație ceea ce au scris istoricii Neagu Dju-vara și Gheorghe I. Brătianu, putem spune că românii au fost obligați, din păcate, să ducă o existență limitată de durele coordonate existențiale ale supraviețuirii. Românii au avut parte, spre ghinionul lor, de vecinătatea unor etnii care au încercat mereu să le conteste dreptul de a controla liniștiți un teritoriu care li se cuvenea de drept, mai ales că românii nu au avut niciodată veleități de cuceritori.
De fapt, o caracteristică fundamentală a mentalității românilor a fost mereu cea a conviețuirii pașnice cu celelalte etnii, conform principiului de bun-simț, de sorginte rurală că este loc sub soare pentru toată lumea. Spre deosebire de ruși, unguri, sârbi, bulgari, polonezi, ucrainieni, turci, românii nu au avut niciodată dezvoltat instinctul specific animalelor de pradă. Ceea ce i-a ajutat foarte mult să supraviețuiască a fost resemnarea în fața vicisitudinilor destinului lor istoric, încăpățânarea de a fi, totuși, eterni și marea lor capacitate de adaptare.
Gândirea rurală
Un alt aspect care i-a ajutat pe români să nu dispară a fost ruralitatea felului lor de a gândi, bazat pe extraordinara capacitate de a migra provizoriu spre locuri ce le asigura o oarecare securitate fizică. Chiar dacă poate părea incredibil, o altă trasatură a felului de a fi al românilor, ce-i ajută să nu dispară definitiv ca realitatea istorică, este și permanența nostalgiei ce le menține vie dorința de a reveni la originea locului geografic al proprie lor apariții, ce le atestă concret dreptul, nu numai de a exista, dar și de a crea altor etnii o starea de dependență de faptul că românii nu pot fi ignorați.
Nu trebuie să eludăm nici afirmația lui Silviu Prigoană care-i va spune Denisei Rifai că românii actuali au, spre nefericirea lor, mentalitate de slugi. Afirmația respectivă poate fi completată cu cea lucidă a lui Ion Cristoiu ce va afirma că ceea ce le lipsește românilor, spre deosebire de unele națiuni, este experiența istorică de a fi fost creatori și stăpâni de imperiu.
Creația carență
Acest aspect, al creației, în sensul uman al termenului, nu în cel biblic, scoate la iveală o altă carență: cu foarte puține excepții – ne referim la Constantin Brâncuși, cel ce va pune piatra de temelie a abstractului, în sculptură și la Eugen lonescu, care, prin al său teatru al absurdului, va conferi o nouă dimensiune dramaturgiei universale -, deci, pentru a relua realitatea constatării, românii trăiesc cu iluzia că sunt creatori, dar în realitate sunt imitatori, cei drept imitatori de geniu. Pictorii, sculptorii, scriitori, compozitorii români, cu excepția celor menționați mai înainte, nu au creat noi curente artistice. Ei doar au preluat ceea ce au creat alții ca noutate în manifestarea esteticului. Singura latură genială a creației românilor este doar capacitatea lor extraordinară de a da o nouă semnificație, ca formă, a ceea ce a fost deja creat. Concret, la români nu există noutatea a ceva creat, ci capacitatea de a găsi o nouă semnificație, o nouă variantă la ceea ce deja a fost perceput ca o noutate.
Chiar dacă risc să agit unele spirite, singura originalitate a românilor constă în faptul că au dezvoltat o modalitate unică de supraviețuire. Tocmai această nevoie stringentă de a
supraviețui îi va determina pe români să se folosească de toate metodele, deja testate istoric, inclusiv de trădare. Se spune despre români că nu te poți baza pe ei. Nu este adevărat. Istoria lor antică, medievală și modernă a dovedit clar că românii sunt capabili să ofere ajutorul, sprijinul celor persecutați, chiar amenințați cu extincția. Când unele comunități de sârbi au intrat grav, în Evul Mediu, în conflict cu stăpânirea otomană, acestea au trecut Dunărea, stabilindu-se-n Oltenia. Cănd evreii din Rusia au fost în pericol de a fi exterminați, aceștia au părăsit Galiția, în secolul al XlX-lea, stabilindu-se-n Moldova. De fapt, întreaga istorie a românilor a stat sub semnul toleranței. Românii nu au masacrat, deși, uneori, ei au fost cei masacrați, persecutați, deportați. Mai nou, ucrainieinii refuză dreptul românilor din zonele locuite în nord-vestul Ucrainei, de a avea școli și instituții unde să folosească nestingheriți propria lor limbă. Rușii din perioada stalinistă a istoriei lor, au sperat să depopuleze Basarabia, să-i deporteze pe toți românii, așa cum au făcut cu tătarii din Crimea.
Confruntarea dintre iluzii Istoria Europei de Est i-a constrâns pe românii să folosească toate metodele posibile și imposibile necesare pentru a nu fi anihilați. De-a lungul existenței lor istorice, românii s-au dovedit permeabili la tot ce este nou, dar, din nefericire, românii nu au adoptat doar ceea ce se putea dovedi benefic existării lor în timp. Ei au adoptat și ceea ce s-a dovedit, odată cu trecerea timpului, a fi și nociv. De fapt, o perioadă sau mai exact un sistem social care le-a fost impus cu forța, dar și cu sprijinul trădătorilor intreselor reale ale românilor, a fost comunismul. Perioada comunistă a însemnat degradarea, pervetirea mentalității românilor. în primul rând, la baza doctrinei sociale comuniste a stat iluzia, o formă de iluzie prin care se dorea contracararea unei alte mari iluzii, cea capitalistă. Ambele tipuri de iluzie, în realitate, nu putea garanta deplina prosperitate a tuturor celor ce alcătuiau multitudinea comunităților sociale europene. în schimb, ceea ce nu s-a recunoscut niciodată și nici nu se va recunoaște, ambele forme de iluzie socială, atât cea comunistă, cât și cea capitalistă, au generat diferite forme de corupție și, uneori, de persecutare. Tocmai confruntarea dintre cele două mari iluzii produse de gânditori europeni a generat, de fapt degenerat, în Războiul Rece.
Reenind la românii, comunismul a înlocuit proprietatea privată, ce sursă de venituri, cu funcția din administrația de Stat, ca unică sursă de venituri, creând adevărate elite de șpăgari. în comunismul românesc societatea era generatoare de diverse forme de șpagă, de furt și de înșelăciune. Din nefericire, această mentalitate, cea a funcței sociale, la nivel administrativ superior, ca generatore de profituri medii sau extrem de mari, nu va dispare odată cu prăbușirea comunismului. în plus, această nevoie sălbatică de profit va genera inegalități socio-economice grave, va afecta moralitatea domeniului politic, al justiției, al sănătății, al mass-mediei, al sănătății. Mai mult, nevoia primitivă de profit, în anii 1990, va permite tuturor indivizilor inculți și agramați, deveniți posesori de mari averi, să pătrundă în sfere de activitate socială, să distrugă bazele economiei productive reale, românești, să declanșeze un val imens de emigrare, cu riscul depopulării ireversibile a unor teritorii românești.
Cum va fi viitorul românilor? Greu de prezis. Dacă totuși românii se vor trezi și vor înțelege că prosperitatea generală depinde exclusin de un nivel superior generalizat de moralitate socoală, atunci se poate afirma că există șanse de redresare economică pozitivă. Partea critică a situației este ca românii, când se vor trezi la realitate, să nu se trezească prea târziu, constatând că nu se mai poate face nimic în folosul națiunii lor.
Concluzie parțială
Ajungând la o concluzie parțială, putem spune că nevoia acerbă de supraviețuire are următoarele efecte: 1. ucide creația originală, stimulează imitația; 2. stimulează generalizarea corupție și imoralității; 3. menține o noțiune la un nivel mental primitiv al manifestării respectului față de om; 4. totul devine o iluzie a fericirii materiale și spirituale prin promovarea imposturii..
