La prima ediție a Memorialului „Nicu Chioveanu”, găzduit de Casa de Cultură din Mangalia la sfârșitul săptămânii trecute, boxerii Clubului Sportiv Târgoviște au obținut rezultate remarcabile, reușind să câștige mai multe finale și să-și adjudece primele locuri în categoriile lor de greutate.
Cei cinci pugiliști ai CS Târgoviște care au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului au fost:Gabriel Coman (+91 kg),Alberto Pârlea (63 kg),Darius Feraru (66 kg),Richard Ștefan (45 kg), David Nițu (90 kg)
Sportivii antrenați de Gheorghe și Alexandru Stan s-au remarcat prin evoluții solide în ring, confruntându-se cu adversari puternici din țară și din străinătate. La competiție au participat peste 100 de boxeri, reprezentând aproximativ 20 de cluburi din România și câteva internaționale.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Sportivă Box Club Municipal Callatis Mangalia, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mangalia și în colaborare cu Asociația Județeană de Box Constanța, sub egida Federației Române de Box.
CS Târgoviște continuă astfel să promoveze excelența și performanța în boxul românesc, demonstrând calitate și determinare în ring.


