Pentru perioadele în care se înregistrează temperaturi scăzute extreme, O.U.G. nr. 99/2000 prevede următoarele măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber: distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5-1 litru/persoană/schimb; acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de ter-moreglare, scop în care se vor asigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător; asigurarea echipamentului individual de protecţie. „Conform aceleiaşi Ordonanţe, prin temperaturi scăzute extreme se înţeleg temperaturile exterioare ale aerului care scad sub -20°C. Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme se vor lua următoarele măsuri: asigurarea de către…
Autor: Elena-Alexandra OPRESCU
Veştile referitor la alocaţiile pentru copii nu sunt deloc bune. Deşi cuantumul acesta este foarte mic, ele nu au crescut deloc, în condiţiile în care au existat anumite iniţiative de majorare a acestora, cu sume modice, ce-i drept. La sfârşitul anului trecut, comisia de muncă din Senat propunea majorarea acestora. Suma pe care urma să o primească fiecare copil era însă cu doar 1,8 lei mai mare. De această majorare urmau să beneficieze copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani. Mai mulţi bani, 7 sau 8 lei, ar fi mers la copiii de sub doi ani. Până în…
Conform unei propuneri înaintate recent de Comisia Europeană, EURES, reţeaua paneuropeană de căutare de locuri de muncă, ar urma să fie consolidată, cu scopul de a pune la dispoziţie mai multe oferte de locuri de muncă, de a creşte probabilitatea găsirii unor locuri de muncă potrivite calificării profesionale şi de a-i ajuta pe angajatori, în special întreprinderile mici şi mijlocii, să îşi ocupe posturile vacante mai rapid şi mai eficient. Odată adoptată de Consiliul de Miniştri al UE şi de Parlamentul European, propunerea i-ar ajuta pe cetăţeni să facă o alegere cât mai în cunoştinţă de cauză în ceea ce…
În perioada 4-7 februarie 2014, se desfăşoară, la Braşov, Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor, care reuneşte peste 200 de reprezentanţi ai elevilor din cele 41 de judeţe ale ţării, dar şi din municipiul Bucureşti. Evenimentul este organizat de către Biroul Executiv al Consiliului Naţional al Elevilor şi de către Consiliul Judeţean al Elevilor Braşov, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale, al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov şi al altor parteneri locali şi naţionali. Deschiderea oficială a Adunării Generale va avea loc în data de 5 februarie 2014, începând cu ora 10, în sala festivă a Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din…
După întoarcerea elevilor din vacanţă, se va trece la recuperarea materiei pierdute în săptămâna de dinainte de începerea vacanţei, mai exact în zilele când cursurile au fost suspendate. Aceasta se va face conform unui grafic stabilit în cadrul consiliului profesoral. Potrivit inspectorului şcolar Mihaela Anton, cel mai probabil, recuperarea materiei se va face după orele de curs sau în timpul anului şcolar, dar orele nu vor fi recuperate în zilele libere din vacanţă sau weekend. După ce orarul recuperărilor va fi aprobat de consiliul profesoral în cadrul fiecărei şcoli, acesta va fi trimis şi Inspectoratului Şcolar Judeţean. În instituţiile de…
Comisia Europeană a publicat o propunere de reunire într-un cadru comun a două programe destinate şcolilor care au fost până în prezent separate, respectiv Programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli şi Pro-gra-mul de distribuire a laptelui în şcoli. În contextul scăderii consumului acestor produse de către copii, obiectivul este de a aborda într-un mod mai eficace alimentaţia deficientă, de a consolida elementele educative ale programelor şi de a contribui la lupta împotriva obezităţii. Sub deviza „Să mâncăm sănătos pentru a ne simţi bine”, acest program consolidat, conceput după modelul „de la fermă la şcoală”, va pune accent…
Finalul săptămânii trecute a fost unul benefic pentru administraţia locală a municipiului Târgovişte şi mai ales pentru cetăţenii acestui oraş. Dar să relatăm, în linii mari, evident, modul în care a decurs şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal Târgovişte în care subiectul principal l-a constituit bugetul pentru anul în curs. Toate proiectele de hotărâri premergătoare acestui subiect, dar care erau tot parte componentă a bugetului, deoarece se refereau la fondurile puse la dispoziţia instituţiilor aflate în subordinea Primăriei Municipiului Târgovişte, au primit votul consilierilor locali, chiar dacă au mai existat şi unele abţineri din partea acestora, generate de diverse motive.…
La finalul săptămânii trecute, în organizarea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Centrului Judeţean de Cultură, Primăriei Municipiului Târgovişte şi a fundaţiei „Ion Dolănescu”, a avut loc prima ediţie a Festivalului Naţional „Ion Dolănescu”. La startul concursului s-au aflat 26 de tineri, solişti vocali din multe zone ale ţării dar, iar în urma preselecţiei ce a avut loc la Bucureşti, doar 15 au fost selecţionaţi. Fiecare concurent a interpretat două piese – la alegere un cântec inedit cu acompaniament de orchestră sau o doină/baladă fără acompaniament, din repertoriul tradiţional al zonei etnofolclorice pe care o reprezintă, şi un cântec popular din repertoriul lui…
Sub genericul „Unirea face puterea”, în comunele Aninoasa şi Lucieni vor avea loc concursuri de istorie şi cultură generală, la care vor participa elevi ai şcolilor din aceste localităţi, în zilele de 23 şi 24 ianuarie 2014. Totodată, în faţa şcolii din Lucieni şi a Centrului Cultural din Ani-noasa, se vor desfăşura întâlniri cetăţeneşti, la care vor lua parte invitaţi de onoare (istorici, scriitori, politicieni etc.) şi vor fi „încinse” hore ale Unirii. Primarii Constantin Maricescu (Ani-noasa) şi Gheorghe Mocă-nescu (Lucieni) şi-au propus să marcheze toate datele importante ale istoriei noastre, precum şi zilele personalităţilor marcante ale românilor.
Începând cu 27 ianuarie 2014, Primăria Municipiului Târgovişte, prin Direcţia de Asistenţă Socială Târgovişte, va demara programul de redistribuire a ajutoarelor alimentare. Prin derularea acestui program, primăria intenţionează să sprijine şi acele persoane ale oraşului care nu beneficiază de un suport material decent. Redistribuirea alimentelor se va face în conformitate cu PEAD 2013, iar cetăţenii care vor beneficia de acest sprijin sunt pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate sunt sub 400 lei/lună. Cei care vor primi ajutorul de alimente trebuie să aibă domiciliul sau reşedinţa în Municipiul Târgovişte, iar…
Anul 2014 vine cu veşti bune pentru dascălii debutanţi. Astfel, aceştia vor beneficia de un salariu mai mare cu 10% faţă de cel din luna decembrie a acestui an. De această mărire vor avea parte cadrele didactice care au sub 6 ani de experienţă şi nu au definitivatul. În judeţul nostru, potrivit informaţiilor oferite de inspectorul şcolar Mihaela Anton, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa, 611 cadre didactice vor beneficia de această mărire.
lată că, pe măsură ce societatea evoluează, apar şi noi metode de învăţare. Vorbim de această dată despre o reţea de socializare ce ar putea înlocui clasicele meditaţii. Specialiştii au avut în vedere faptul că, atunci când subiectul este interesant, înveţi mult mai uşor. Pe acest aspect se bazează şi polonezii de la Brainly, reţeaua de socializare care vrea să facă învăţatul mult mai distractiv şi aproape la fel de interesant precum statul pe Facebook sau jocurile pe calculator. În plus, părinţii nu ar avea cum să interzică copiilor să stea pe o astfel de reţea. Startup-ul polonezilor a luat…
Iată că un amplu proiect de dezvoltare a municipiului Târgovişte, ce părea ireal acum câţiva ani şi multe persoane au privit cu neîncredere transformarea lui în fapte, prinde contur. Am participat, la finalul săptămânii trecute, la semnarea contractului de execuţie pentru cea de a doua parte a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană – Iată că un amplu proiect de dezvoltare a municipiului Târgovişte, ce părea ireal acum câţiva ani şi multe persoane au privit cu neîncredere transformarea lui în fapte, prinde contur. Am participat, la finalul săptămânii trecute, la semnarea contractului de execuţie pentru cea de a doua parte a…
După ce anul trecut, în Târgovişte, au fost inaugurate două noi muzee, Muzeul „Evoluţiei omului şi tehnologiei în paleolitic” şi Muzeul „Ceauşeştilor”, un alt proiect ar putea prinde contur. Este vorba despre un proiect propus pentru finanţare în perioada 2014-2020, şi anume înfiinţarea unui Muzeu al Satului şi introducerea în circuitul turistic şi salvarea caselor ţărăneşti cu arhitectură tradiţională românească din judeţul Dâm-boviţa. Suma propusă pentru acest proiect este estimată la aproximativ 4.500.000 de euro. Un posibil loc, identificat în acest sens, ar putea fi Priseaca.
Simularea evaluării naţionale a elevilor de clasa a VIII-a va avea loc în perioada 18-20 februarie, iar cea a bacalaureatului, la care vor participa în premieră şi elevii de clasa a XI-a, între 3 şi 7 martie. Elevii vor fi evaluaţi din materia parcursă până la data susţinerii testului. Elevii de clasa a XI-a, care vor simula pentru prima dată bacalaureatul, vor susţine doar două probe: română şi matematică sau istorie. Disciplinele la care se organizează simularea evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a sunt limba şi literatura română (18 februarie), limba şi literatura maternă (19 februarie, pentru elevii aparţinând…
Târgovişte este beneficiara unui important proiect de dezvoltare a localităţii. Este vorba despre Planul Integrat de Dezvoltare Urbană ce cuprinde mai multe cartiere ale municipiului. Prima parte a acestuia s-a semnat în luna octombrie a anului trecut. Astăzi se va semna cea de a doua parte, care are ca obiectiv reabilitarea şi reamenajarea Micro-raionului VI. Acest proiect este finanţat, în proporţie de 98%, din fonduri europene, contribuţia municipalităţii fiind de doar 2%.
Lucrările la Bazinul de înot sunt foarte avansate, faţă de nivelul la care trebuia să se situeze la acest moment. Este vorba despre 33% din stadiul de execuţie al întregului proiect. Iniţial, termenul final era stabilit pentru toamna acestui an. La insistenţele conducerii Primăriei Municipiului Târgovişte, ritmul de lucru este mult mai alert, mai ales că vremea permite acest lucru. Dată fiind situaţia actuală, primarul Gabriel Boriga a dat asigurări că, în iunie, târgoviştenii şi nu numai se vor putea bucura de acest complex. „Complexul Turistic şi de Nataţie este una dintre cele mai importante investiţii ale municipiului Târgovişte, pe…
In perioada 6-9 ianuarie, a avut loc evaluarea dosarelor de înscriere pentru completarea corpului profesorilor metodişti ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa. Pe data de 9 ianuarie s-au afişat rezultatele obţinute la evaluarea CV-ului, iar pe 10 ianuarie s-au depus constestaţiile. Ieri s-au afişat rezultatele după soluţionarea contestaţiilor. Pe data de 20 va avea loc desfăşurarea selecţiei, ce va presupune atât susţinerea unui test, cât şi a unui interviu. Rezultatele finale vor fi afişate pe 21 ianuarie.
Este oficial: evaluările naţionale încep în luna mai şi se vor derula în două etape. Prima sesiune va avea loc în perioada 6 – 15 mai, iar a doua sesiune, în perioada 20 – 29 mai. Cea dintâi are următorul calendar: clasa a Il-a (6 mai: Limba română – scris şi citit; 7 mai: Limba maternă – scris şi citit; 8 mai: Matematică), clasa a IV-a (13 mai: Limba română – Limba maternă; 14 mai: Matematică), clasa a Vl-a (14 mai: Limbă şi comunicare; 15 mai: Matematică şi ştiinţe). Sesiunea a doua pentru elevii care au absentat din motive întemeiate…
Până anul trecut, studenţii din anii terminali nu beneficiau de toate drepturile. S-a luat decizia, prin modificarea Legii educaţiei, clarificării duratei anului universitar, astfel încât aceştia să beneficieze de toate drepturile, conform cu statutul lor, până la 30 septembrie. Acesta este practic un act reparatoriu normal, echitabil.