La capitolul contravenţii electorale, un comunicat MAI arată că printre acestea se numără: „prezenţa altor persoane în cabina de vot, precum şi fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot – se sancţionează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei; distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a oricăror altor afişe ori anunţuri de propagandă electorală – se sancţionează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei; comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o…
Autor: Adrian NĂSTASE
Primăria Târgovişte a demarat programul de transformare a fostelor puncte termice de cartier în cluburi ale pensionarilor ori alte obiective de interes public. Un prim şantier a fost deschis în Microraionul VI, în proximitatea Şcolii Paul Bănică. Fostul PT 3 va deveni primul club al pensionarilor, valoarea investiţiei fiind estimată la 500.000 lei. După cum a precizat primarul interimar Cristian Stan, o astfel de locaţie va presupune, pe lângă amenajarea spaţiilor pentru recreere şi înfiinţarea de cabinete pentru asistenţă medicală primară, acordarea de consiliere psihologică şi de servicii seciale. Cristian Stan a mai spus că încă un proiect similar va…
Prefectura Dâmboviţa a intrat în linie dreaptă în ce priveşte pregătirea alegerilor locale din 5 iunie. La Biroul Electoral Judeţean a fost efectuată tragerea la sorţi pentru poziţiile pe buletinele de vot, ordinea fiind PNL pe prima poziţie, PSD, ALDE şi UNPR, pe locul al patrulea. Ordinea va fi aceeaşi pentru toate buletinele de vot pentru consiliul judeţean, primării şi consilii locale. Potrivit prefectului Antonel Jîjîie, urmează tipărirea buletinelor de vot, care vor fi distribuite la cele 432 de secţii de votare din judeţ. Ca element de noutate, în fiecare secţie de votare va fi câte un operator de calculator,…
Pentru anul 2015, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 de ani) a fost de 61,4%, în creştere cu 0,4 puncte procentuale faţă de anul anterior. Tot în 2015, rata de ocupare a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20-64 de ani a fost de 66%, la patru puncte procentuale distanţă de ţinta propusă prin strategia Europa 2020. Nivelul cel mai ridicat al gradului de ocupare a rămas în rândul absolvenţilor de învăţământ superior (85,3%). Erau ocupate 64,9% dintre persoanele cu nivel mediu de educaţie şi numai 42,6% din categoria cu nivel scăzut de educaţie. Mari probleme în…
Organizaţia PSD Moreni a înregistrat candidaturile pentru Primărie şi Consiliul Local Municipal. Este propusă morenarilor o echipă puternică şi performantă, condusă de primarul Constantin Dinu, care candidează pentru un nou mandat, după patru ani în care a schimbat faţa oraşului. „Astăzi a fost o zi importantă pentru mine şi sper să fie o zi importantă pentru toţi morenarii care aşteaptă un viitor mai bun. Cred că o campanie trebuie să fie o competiţie a proiectelor şi soluţiilor pe care le propun candidaţii pentru rezolvarea problemelor localităţii noastre. Cu ajutorul dumneavoastră şi al echipei PSD voi continua modernizarea Moreniului astfel încât,…
Candidatul ALDE pentru Consiliul Judeţean Dâmboviţa, dpt. Georgică Dumitru, este de părere că fondurile europene rămân, în continuare, principalul motor de dezvoltare pentru judeţul nostru, fie că este vorba despre proiecte mari de infrastructură, proiecte de dezvoltare locală sau proiecte finanţate prin PNDR 20142020. În acest context a apreciat eforturile anterioare făcute pentru atragerea de finanţări, dar a exprimat nemulţumiri vizavi de modul defectuos în care au fost implementate mai multe proiecte şi de eşecurile extrem de costisitoare pentru dâmboviţeni, cum este cazul proiectului Şoselei de centură a municipiului Târgovişte. Preşedintele Georgică Dumitru doreşte o îmbunătăţire atât în ce priveşte…
În jur de cinci sute de membri PMP Dâmboviţa, în majoritate candidaţi pentru funcţiile de primari, consilieri locali şi judeţeni, l-au întâmpinat cu mult entuziasm pe fostul şef de stat Traian Băsescu, iar acesta nu le-a înşelat aşteptările, adoptând cunoscuta ţinută lejeră, pe alocuri chiar jovială, în interacţiunea cu interlocutorii. Întâlnirea a avut loc la Clubul Studenţilor şi a fost prilejuită de lansarea oficială a candidaţilor pentru alegerile locale din 5 iunie. Fostul preşedinte al României, în prezent preşedintele PMP, i-a avut alături, la Târgovişte, pe prim-vicepreşedintele Cristian Diaconescu, pe secretarul general Dorel Onaca, secretarul general adjunct Tudorache Rizia şi,…
În organizarea filialei judeţene a Retromobil Club România, iubitorii maşinilor clasice au avut parte, sâmbătă, de un adevărat regal. Este vorba despre ediţia 2016 a Retroparadei Primăverii, eveniment la care şi-au anunţat prezenţa câteva zeci de proprietari de automobile clasice şi de epocă. Potrivit programului anunţat, „bătrânele doamne” ale şoselelor au pornit, în jurul orei zece, într-un tur al oraşului. Startul s-a dat din Piaţa Mihai Viteazul, iar traseul a inclus principalele bulevarde: Mircea cel Bătrân, Calea Domnească, Str. Radu de la Afumaţi, Bulevardul I. C. Brătianu, Str. Constantin Brâncoveanu. Autoturismele au fost parcate apoi în Piaţa Tricolorului, unde au…
O premieră pentru România a avut loc marţi seara, când a fost realizată o conexiune radio directă între Târgovişte şi Staţia Spaţială Internaţională. A fost finalizat astfel, cu un răsunător succes, proiectul ARISS EU 282, promovat de Universitatea Valahia, evenimentul fiind sprijinit de Agenţia Spaţială Română, ARISS, dar şi de parteneri locali: Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Primăria Municipiului Târgovişte, Centrul Judeţean de Cultură, Inspectoratul Scolar Judeţean. Sute de elevi, profesori, pasionaţi de astronomie şi radiocomuni-caţii au asistat la o adevărată reprezentaţie de virtuozitate în materie, pentru că numai un necunoscător nu pricepe dificultăţile enorme pe care le presupune realizarea unei conexiuni…
Prezentarea unui prim lot de candicaţi la funcţia de primar a fost un bun prilej pentru preşedintele ALDE Dâmboviţa, deputatul Georgică Dumitru, să transmită un mesaj mobilizator. Dumitru a amintit de îndemnul co-preşedin-telui Tăriceanu, care a spus, cu ocazia vizitei la Târgovişte, că ALDE poate ţinti chiar mai sus de locul III. O asemenea abordare aparţine şi arh. Dumitru Barbu, un candidat de forţă pentru Primăria Târgovişte. „La votul politic, la Târgovişte ar trebui să avem cel puţin 20%”, a spus Dumitru Barbu, convins că lumea vrea o schimbare şi o va face înlăturând oamenii politici „istorici’, care nu se…
Conferinţa de presă a Partidului România Unită a început cu câteva minute întârziere şi nu înainte de a fi scos din sală steagul Uniunii Europene. Ba preşedintele partidului chiar i-a certat părinteşte pe liderii de la Dâmboviţa, pentru că n-au dat curs circularei prin care solicitase această măsură, ca răspuns la adresa responsabililor europeni care i-ar trata pe români ca cetăţeni cu drepturi depline. Bogdan Diaconu l-a prezentat apoi pe Florin Antoniu drept candidat la Primăria Târgovişte, moment în care ceilalţi membri din conducerea filialei judeţene au izbucnit în aplauze. Florin Antoniu va deschide şi lista de candidaţi pentru consiliul…
În vederea valorizării şi promovării experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat în luna februarie cea de-a X-a ediţie a Concursului Naţional „Made for Europe”. Etapa judeţeană a concursului a avut loc vineri, 25 martie 2016, începând cu ora 9.00, în sala de şedinte a IŞJ Dâmboviţa, în concurs participând produse realizate de elevi în proiectele Comenius şi Leonardo da Vinci din cadrul Programului Lifelong Learning, încheiat în acest moment, şi/sau în proiectele din cadrul Programului Erasmus+ al…
Nici rezultatele simulării pentru probele examenului de Bacalaureat nu sunt de natură să entuziasmeze. La clasa a XII-a, procentajul de promovabilitate a fost de 34%, pe ansamblul judeţului Dâmboviţa, şi a coborât la 28,5% pe total, fiind luate în calcul şi „isprăvile” elevilor din clasa a Xl-a. Sunt însă judeţe în care dezastrul a fost şi mai mare, detaşându-se Ilfovul, cu numai 14% note de trecere. În top rămân colegiile naţionale lenăchiţă Văcărescu (74,03%) şi Constantin Carabella (71,3%), pe un meritoriu loc trei urcând Liceul I. L. Caragiale, din Moreni. În coada clasamentului este Liceul Auto – cu 0% grad…
Inspectorul şcolar general, prof. Sorin Ion, a prezentat rezultatele cel puţin descurajatoare, de la simularea Examenului de Evaluare Naţională. Pentru cei 4.600 de elevi de clasa a VlII-a prezenţi, procentul de promovabilitate a fost de 40,94%, cu mari diferenţe între procentajul de promovabilitate din mediul urban – 56% şi acela din zona rurală a judeţului – 32%. Dacă până la vară ar mai fi ceva timp pentru îndreptarea, cât de cât, a situaţiei, îngrijorător este faptul că, la 20 de şcoli gimnaziale, au obţinut medii de trecere mai puţin de 10% dintre elevi, iar la alte cinci şcoli – Fântânele,…
După ce a efectuat o vizită de lucru pe şantier, primarul interimar Cristian Stan a declarat că, în scurt timp, târgoviştenii se vor putea bucura de una dintre cele mai moderne baze de nataţie şi agrement din ţară. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 88,35 milioane de lei, jumătate din cheltuielile eligibile fiind suportate din fonduri europene. În linii mari, complexul de nataţie şi agrement va avea în dotare un bazin acoperit de dimensiuni olimpice, terenuri de tenis, baschet, minifotbal, un aqua-park cu ştrand, tobogane, plajă şi tot ce mai trebuie pentru ca vizitatorii să se simtă bine. Nu…
La începutul anilor 2000, pe cursul superior al Ialomiţei, mai exact între Galma şi Buciumeni, a apărut o salbă de microhidrocentrale, ale căror turbine sunt puse în mişcare de apa captată pe o conductă de dimensiuni apreciabile. S-a escavat în albia raului, s-a turnat beton la greu şi, după cum afirmă cunoscătorii, sunt perioade în care jumătate din debitul Ialomiţei curge exclusiv în beneficiul „investitorilor”. Care investitori, spre deosebire de ce s-a întamplat prin alte judeţe, în cazuri similare, au obţinut toate autorizaţiile cu mare lejeritate şi n-au fost deranjaţi nici măcar de un prăpădit de ONG cu drag de…
Adrian Rădulescu, vicepreşedinte al Mişcării Populare, nu a comentat înscrierea lui Dumitru Miculescu în PNL şi numirea acestuia în funcţia de copreşedinte al organizaţiei judeţene ca pe un gest ieşit din comun: „Pentru mine nu este o surpriză, pentru că această structură a UNPR-ului, care s-a înfiinţat în Dâmboviţa, n-a avut un ţel clar. Declaraţiile pe care domnul Miculescu le-a făcut tot timpul au fost de genul «eu vreau să-l dau jos pe Ţuţuianu» Şi acum a crezut că, mergând la PNL, îl dă mai uşor jos pe Ţuţuianu. Eu spun că nu va fi aşa.” Coordonatorul Mişcării Populare Dâmboviţa…
Adrian Chiţescu, Preşedinte Mişcarea Populară Dâmboviţa: „Este adevărat că sunt solicitări venite din partea unor membri PNL, PDL şi UNPR de a se alătura în Mişcarea Populară, în vederea participării la alegerile locale din iunie, motivând instabilitatea şi nesiguranţa din interiorul partidelor «mari». Desigur, în funcţie de istoricul fiecăruia şi competenţe, dar mai ales pe criterii de integritate Biroul nostru va analiza fiecare solicitare în parte şi în funcţie de cazierul solicitantului şi nevoile formaţiunii Mişcarea Populară în respectiva comună sau oraş, vom da curs aderării în Organizaţie. Nu vom face rabat în nici-un caz la principiile expuse dea lungul…
„Ne propunem să ne consolidăm locul trei pe scena politică pe care ne găsim în acest moment şi, de ce nu, sunt judeţe unde ambiţiile sunt şi mai mari. Vă dau exemplul judeţului Prahova unde suntem chiar pe primul loc, dar nu este singurul judeţ unde avem această poziţie. În acelaşi timp, le-am recomandat colegilor să nu-şi subestimeze adversarii politici în această campanie electorală şi le-am dat şi exemple de teme care pot să constituie un element forte în campanie. Le-am dat un exemplu legat de două judeţe diferite unde am făcut sondaje de opinie, cum o să facem de…
Câteva date statistice prezentate de Elena Brezeanu, şefa direcţiei judeţene de statistică, creionează un tablou destul de cenuşiu pe piaţa muncii din Dâmboviţa. La începutul anului erau 74984 de locuri de muncă, judeţul clasându-se pe locul al XXV-lea pe ţară ca număr de salariaţi şi la mijlocul clasamentului în ceea ce priveşte câştigurile salariale medii. Dâmboviţa are o rată a şomajului înregistrat de 7%,cu 2,1 puncte procentuale peste media naţională. La acest capitol suntem mult în urma judeţelor Ilfov şi Timiş, unde rata şomajului este de numai 1,3% dar devansăm net judeţe precum Teleorman, Giurgiu, Botoşani ori Neamţ, unde şomajul…