Anual, primăria va finanţa trei proiecte edilitare propuse şi votate de târgovişteni

Date:

După modelul implementat cu succes la Cluj şi Sibiu, Primăria Târgovişte va finanţa, în fiecare an, trei proiecte iniţiate şi votate de cetăţenii oraşului. Pentru a asigura baza legală acestui demers, prin care se urmăreşte creşterea gradului de implicare a târgoviştenilor în actul administrativ, pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din această lună a Consiliului Local Municipal va fi şi un proiect de hotărâre privitor acordarea acestor finanţări.
Primarul Cristian Stan a explicat că va fi o sesiune de depunere de proiecte şi că „votul va fi mixt, în sensul că 50% va fi vot direct şi 50% va fi vot pe o platformă on-line, asemănătoare cu cele de la Cluj şi Sibiu. Vom găsi şi modalitatea să mergem în cartiere, să luăm părerea cetăţenilor pentru investiţiile care vor fi propuse în anumite zone. Esenţial este că cetăţenii vor participa direct şi real la cheltuirea banului public, în sensul că vor indica acele proiecte pe care le consideră necesare pentru cartierele lor”. Edilul a mai precizat că singura condiţie pentru ca un cetăţean să poată depune sau vota un astfel de proiect, este să aibă domiciliul în Târgovişte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Județul Dâmbovița, sub asediul gerului – temperaturi de până la -11 grade Celsius

Dimineață geroasă – 2 ianuarie , temperaturi minime înregistrate...

Noi taxe și impozite în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, în România au intrat...