VIDEO. Focul lui Sâmedru, tradiţie la Bărbuleţu şi, în curând, brand

„Hai la focul lui Su-medru, c-a mâncat căţeaua iedul, măăă… şi-a mai rămas un hartan şi l-am dat la un ţigan, şi-a mai rămas o frimitură şi am bagat-o în căciulă…” Acestea sunt câteva din versurile care au fost strigate de copiii din satele de pe Valea Dâmboviţei în ajunul Sfântului Dumitru. Focul lui Sâmedru, ceremonialul nocturn de înnoire a timpului calendaristic, este un adevărat Revelion sătesc, cu multiple semnificaţii, ce are loc în noaptea de 25 spre 26 octombrie. Focul lui Sâmedru a fost aprins, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în ajun de Sfântul Dumitru. La Bărbu-leţu, în judeţul Dâmboviţa, tradiţia are loc în fiecare an. În preajma unui imens rug, aprins de tineri într-un loc înalt al satului, se adună întreaga suflare a aşezării. În jurul focului se strigă în cor: „Hai la Focul lui Sâmedru!”, iar femeile împart fructe şi covrigi: „Acest obicei, cu focul, l-am pomenit de când eram copilaş mic. Este o bucurie a copiilor şi, totodată, a noastră. Le împărţim nuci, covrigi, ce are fiecare”, ne-a declarat o bătrână a satului. Sâmedru este asociat cu moartea naturii, cu sosirea iernii şi a frigului. Sâmedru a preluat numele şi data de celebrare ale Sfântului Dumitru, Marele Mucenic de la Te-salonic din calendarul ortodox. în legende, credinţe sau basme, Sâmedru era un om obişnuit, crescător de animale sau un sfânt care umbla pe pământ însoţit adesea de Sângiorz. Este o ceremonie ca un scenariu al morţii şi renaşterii anuale a divinităţii pastorale, sugerat prin tăierea şi arderea unui brad arbore considerat sacru, prezent în toate ritualurile magice şi de trecere la români. Pregătirile se încep cu 2-3 săptămâni înainte, deoarece Focul lui Sâmedru este considerat cea mai mare sărbătoare pastorală, un fel de Revelion la care participă tot satul. Copiii şi tinerii strâng din timp cetina de brad, crengi, coceni de cucuruz, gate-je şi uscături şi amenajează locurile unde se vor aprinde Focurile lui Sâmedru. În dimineaţa zilei de 25 octombrie, câţiva flăcăi însoţiţi de copii merg în pădure pentru a tăia brazii rituali, îi taie, îi curăţă de crengi, apoi îi aduc şi îi fixează în locurile unde se vor aprinde rugurile funerare, ridicând în jurul lor mai mult de un strat de om – gătejile, uscăturile şi cetină strânsă cu săptămâni înainte. De multe ori înălţimea acestui brad este cât turla bisericii, aceasta în caz că se fixează orizontal în pământ. Când soarele apune şi întunericul nopţii începe să coboare, toată suflarea satului se strânge în linişte, ca pentru un ceremonial sacru, ritual. Copiii, deci cei mai curaţi sufleteşte, aprind cu emoţie focurile, iar când flăcările încep să se înalţe, cuprinzând şi bradul ritual, atât ei, cât şi tinerii încep să strige din răsputeri: „Hai la Focul lui Sâmedru, hai la Focul lui Sâmedru, c-a mâncat căţeaua iedul, măăă. şi-a mai rămas un hartan şi l-am dat la un ţigan, şi-a mai rămas o frimi-tură şi am bagat-o în căciulă.”, fiind câteva din versurile strigate de copiii din sat, imediat după ce aprind focul. Femeile, pregătite cu coşniţe pline, împart, ca la un ceremonial de înmormântare, covrigi, nuci, mere: „Noi dăm covrigi copiilor, iar bărbaţii se strâng la un pahar de ţuică. Vin chiar şi oameni de la oraş să se bucure împreună cu noi de această tradiţie, transmisă din generaţie în generaţie”, spune o localnică din Bărbuleţu. În jurul rugului sau rugurilor, până târziu în noapte, toţi locuitorii satului mănâncă, beau, spun snoave şi glume şi se bucură ca la o mare serbare, chiar dacă cei mai mulţi dintre ei nu cunosc motivaţia ritualului – celebrarea tainei renaşterii zeului prin ritul funerar de încinerare. Cel mai important moment al serbării este cel cu focul lui Sumedru, al prăbuşirii bradului încă arzând, direcţia în care cad cărbunii aprinşi, consideraţi sacri, indicând care dintre tineri se va căsători în noul an. Focul lui Sâmedru a rămas un obicei viu, păstrat în multe localităţi din nordul judeţelor Argeş, Dâmboviţa,Vâlcea, în unele zone montane şi submontane din Muntenia, Oltenia şi Moldova, chiar dacă nu se mai cunoaşte semnificaţia iniţială, rituală, de fapt ca toate focurile de peste an, ceremonii practicate în mediul rural: „Este un ceremonial de toamnă care simbolizează înnoirea timpului calendaristic şi alungarea spiritelor rele. Este un eveniment prin care se marchează încheierea anului agricol. Există şi o competiţie între străzi -care are focul cel mai frumos. Această sărbătoare semnifică strânsul recoltelor. Se spune că, cu cât se va înălţa de sus focul, atât de rea o să fie iarna aceasta, dar şi anul viitor va fi mai bogat. Mă mândresc cu faptul că am o comunitate hărnică”, spune Marian Alexe, primar în comuna Bărbuleţu. O veche zicală românească spune:”La Sângeorz se încaieră câinii, la Sâmedru se bat stăpânii. La Sân-giorz se formează noi turme, cu păstori noi, care duc oile pe munte la stână. Iar câinii turmelor reunite se bat între ei până ajung să se cunoască. La Sâmedru, turmele coboară în sat la iernat, expiră vechile învoieli făcute la Sân-giorz şi se fac altele noi, prilej de bucurie şi adălmaş sau, în caz de nerespectare a înţelegerilor, prilej de ceartă, de aici venind şi proverbul respectiv.