Pierre Accoce
și dr. Pierre Rentchnick
Răspunzând pozitiv invitaļiei pe care i-au făcut-o rușii, în data de 9 septembrie 1957, Adenauer se duce la Moscova. Nu a putut să refuze invitația deoarece risca să fie acuzat că nu ia în calcul nici cea mai mică posibilitate de a ameliora soarta germanilor din Republica Democrată Germană, mai ales că una dintre marile sale dorințe era să unifice cele două Germanii și impunerea definitivă a sistemului capitalist. Rușii erau la curent cu neîncrederea sa bolnăvicioasă față de ei, dar cunoșteau destule amănunte și în ceea ce privește nevrozele sale obsesionale. Adevărul este că rețeaua lor de spionaj funcționa impecabil. ĩn consecință, l-au primit cu cea mai mare cordialitate și, timp de o săptămână cât a stat la ei, l-au găzduit în vila în care stătuse scriitorul Maxim Gorki. Cel care-l va primi, va fi Nikita Hrușciov. A fost destul de abil, din punct de vedere diplomatic, pentru a-l face pe Adenauer să renunțe la atitudinea sa neîncredere față de guvernul de la Moscova. Pe scurt, primul lucrul pe care i-l va spune Hrușciov va fi că URSS-ul dorește să stabilească relații diplomatice cu RFG-ul. ĩn schimb, vor fi repatriați toți prizonierii de război germani care se mai aflau pe teritoriul rusesc. Adenauer știa că URSS-ul întreținea deja relații diplomatice cu RDG-ul. Dacă accepta ca Moscova să stabilească relații cu RFG-ul, însemna că recunoaște existența a două Germanii cu două sisteme politice și sociale diferite. Altcineva în locul lui Adenauer ar fi ripostat, ar fi răspuns cu un contra-șantaj, și-ar fi blocat repede adversarul, ar fi apelat la conștiința opiniei publice mondiale. Dar Adenauer n-a a vut nicio reacție. Dimpotrivă, Hrușciov s-a dovedit a fi așa de bun de gură, încât Adenauer a fost de acord cu stabilirea de relații diplomatice între RFG și URSS. Din acea zi fatală a început declinul politic al lui Ade-nauer.
O lună mai târziu, Adenauer va confirma, fără niciun dubiu, că nu mai era politicianul care fusese pe vremuri. Sovieticii lansaseră Sputnikul, primul satelit artificial al Pământului. Această performanță tehnică îl va impresiona așa de puternic pe Adenauer, încât acesta va fi definitiv convins că rușii sunt cu mult superiori americanilor, din punct de vedere tehnologic. Imediat va demara discuții serioase cu noul ambasador sovietic la Bonn. Dacă ar fi avut gândire de tehnician, ar fi înțeles că acest avantaj al rușilor nu va dura mult timp. De altfel, americanii vor accepta provocarea rușilor și, în scurt timp, îi vor depăși pe aceștia în domeniul ștințelor spațiale, obținând performanțe cu mult superioare în comparație cu cele ale oamenilor de știință sovietici. Pe de altă parte, RFG-ul nu ducea lipsă de oameni de știință care să-l lămurească pertinent pe Ade-nauer, dar acesta nu i-a consultat. ĩn plus, Adenauer a fost influențat și de faptul că, spre uimirea lumii diplomatice internaționale, Foster Dulles cedase și el în fața sovieticilor.
Adenauer va reconfirma, în 1959, că nu mai avea capacitatea de a gândi politic, în avantajul RFG-ului. De data aceasta, fără să se mai controleze, va da frâu liber antipatiei sale față de Lud-wig Erhart. ĩn 1959, președintele RFG-ului, Theodor Heuss, termina cel de-al doilea mandat, anunțând public că se va retrage definitiv din politică. La aflarea veștii, Konrad Adenauer se decide și el să se retragă de pe scena politică. Această decizie a cancelarului
îi va face pe germani să răsufle ușurați. Toată lumea vedea că Adenauer nu mai era o forță plotică demnă de luat în seamă. Ajuns pe culmile gloriei, redutabilul bătrân lăsa impresia că se va retrage cu demnitate. Timp de două luni, Adenauer pregătește retragerea sa. Toată lumea credea că nu se va mai întâmpla nici, că totul va decurge normal, când… Adenauer realizează că nu va mai conduce țara, că după ce se va retrage, nimeni nu-l va mai băga în seamă. Așa ceva era insuportabil dar, ceea ce nu putea cu adevărat să înghită era faptul că Ludwig Erhard, omul pe care nu dădea doi bani, va deveni cancelar în locul său. I se va propune, pentru a-l calma, să devină președintele Republicii, dar bătrânul Adenauer nu poate accepta să fie doar un siplu element decorativ pe scena politică. Renunță la funcția de președinte în favoare lui Heinrich Lübke. Prin gestul său, Adenauer își anulează definitiv șansa de intra și rămâne definitiv, în istoria Germaniei, ca politician lucid.
ĩn ciuda părerii multora dintre membrii partidului întemeiat de el, Adenauer se prezintă la alegeri. Deși ar fi avut tot interesul să-i întoarcă spatele, Germania federală, mai mult din respect pentru ceea ce a făcut pentru popor, îl va vota, în 1961, pentru a patra oară. La optzeci și cinci de ani trecuți, Adenauer este din nou cancelar. ĩnsă, de data aceasta, nemaiavând luciditatea politică necesară, Adenauer se dovedește a fi o catastrofă. Aproape de a doua zi, îl va ataca pe Willy Brandt, liderul social-democraților, amintindu-i că este copil din flori. Dar nu se va mulțumi cu atât. ĩl va jigni în public pe Ludwig Erhard. Va restrânge libertatea de exprimare a presei. Va deveni tot mai ipohondru, irascibil și jenant. Toate acestea vor umple paharul, determinând pe susținătorii săi să treacă la acțiune. ĩnaintea terminării mandatului de cancelar, va fi obligat, la optzeci și șapte de ani, să demisioneze. Va pleca în modul cel mai penibil pentru el, bolnav de paranoia. Va începe să-și scrie Memoriile. Un singur vis nu i se va îndeplini: nu va atinge vârsta de o sută de ani, așa cum își dorise. Lui Dumnezeu i se făcuse milă de el. A murit în data de 19 aprilie 1967, în vârstă de nouăzeci și unu de ani, din cauza unei tromboze cerebrale.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. ĩn altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. De asemenea, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
