Scriitorii care îşi consumă mult din timpul lor pe tărâmurile melancoliei sunt rari, sunt rari pentru că nu oricine are disponibile toate acele însuşiri necesare pentru a se descurca pe aceste vaste şi încâlcite teritorii ale firii umane, pe aceste teritorii unde se modifică, se contorsionează stările interioare, se modifică profund, ducându-şi locuitorulla mari adâncimi, adâncimi în care se transportă în totalitate uneori şi în care rămâne pentru mult timp, prins şi obligat să aducă la vedere experienţele marcatoare care i-au umplut fizic şi senzorial acest mod de a trăi, de a-şi trăi şi consuma faptele vieţii.
George Ioniţă este unul dintre autorii care se simt şi trăiesc bine în acest imperiu foarte ramificat şi foarte puţin cunoscut al melancoliei, al stărilor poetice, poetizate, stări care aduc un fel de strălucire în acest imperiu, o strălucire mată, dar creativă, creatoare de stări care, chiar crepusculare, conservă un fel al lui de a fi, îl conservă şi îl face cunoscut cititorilor săi de fiecare dată amplificat, îmbogăţit. George Ioniţă şi-a încărcat de fiecare dată textele în acea haină grea a viziunii trăite, a unor moduri şi feluri de a-şi vedea capacităţile de redare ale acestora într-un fel unic, într-un fel care, de la sine, separă cu claritate trăirile autorului lor.
- În fiecare clipă ni se întâmplă ceva pentru prima oară, lucruri fericite, dezamăgiri, împliniri, renunţări…, toate se petrec o singură dată, irepetabil, pentru că timpul curge ca apa unui râu, niciodată aceeaşi…
- Zăpada îngerilor este cartea care aduce în continuare dovezi, dovezi care certifică siguranţa pe care aceste stări impuse, induse, căutate, le dau autorului lor. Firescul apropierii de zone marcate de sensibilităţi extreme este completat în permanenţă de siguranţa vocii, a textului care pune în valoare această voce, această voce care aduce în cuvinte o interioritate stranie, o zonă care, dezvăluită aşa cum o face George Ioniţă, câştigă vizibilitate şi este îmbogăţită de clarul care scoate în evidenţă obscurul, obscur care îmbogăţeşte, acel obscur ce pune în valoare fiecare fir de lumină care înconjoară, care cuprinde şi care, pe parcurs, se transformă într-
o aură convingătoare, una care îmbrăţişează şi arată adevărata fire a celui ce s-a aşezat în ea.
Traumele din copilărie mă chinuie iar: îmi amintesc de ziua aceea de august, cu o ploaie mocănească, liniştită. Mă jucam sub o polată, când deodată aud un şuierat. Alerg la drum să văd ce se întâmplă (…) am văzut prin dreptul dispensarului un vârtej uriaş, ce ridicase în aer o muţime de obiecte, deplasându-se şerpuind, trecând dintr-o parte în alta a drumului…
George Ioniţă desface fragmente de timp şi le aşază în rame potrivite, le pune în cadre care nu limitează accesul ci, dimpotrivă, îl înlesnesc, îl facilitează. Fiecare pas făcut de el în acest imperiu al melancoliei, al acelei melancolii în care tot ce el ne arată începe să capete claritate, în care fiecare desen se distinge clar şi fiecare voce se aude fără distorsiuni, fiecare pas al lui adânceşte, amplifică pofta, dorinţa de a-i fi alături în toată această călătorie, de-a lungul întregului proces iniţiatic pe care încearcă să îl ducă la capăt. Toate stările arătate aici, în Zăpada îngerilor, sunt atinse de aripile fragile, dar sigure, ale poeziei, ale poeziei în care George Ioniţă şi-a comprimat zilele, anii, viaţa. Fiecare rând, fiecare pagină lasă să se vadă aceste fragmente luminoase din imperiul melancoliei, imperiu pe care l-a conceput şi pe care l-a adus vederii şi simţurilor noastre, fragmente poetice care marchează toate imaginile (re)compuse de autorul lor aici.
Gabriel Enache
