Deschide cutia și lasă povestea să zboare” – Atelier de literatură pentru elevi la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Date:

 Filiala pentru copii a Bibliotecii Județene Dâmbovița a găzduit cea de-a treia zi a evenimentului dedicat Zilelor Bibliotecii, printr-un atelier intitulat „Deschide cutia și lasă povestea să zboare”, adresat elevilor clasei a V-a A de la Școala „Matei Basarab” Târgoviște.

Activitatea a fost centrată pe cărțile aniversare ale anului 2025, declarat Anul Național al Copilului în România, precum:Alice în Țara Minunilor – 160 de ani de la publicare,Degețica – 190 de ani, Insula misterioasă – 150 de ani,Soacra cu trei nurori – 150 de ani

Titlurile clasice au fost un punct de plecare pentru discuții despre imaginatie, curaj, aventură și valori literare, iar elevii au avut ocazia să își pună în practică creativitatea prin realizarea propriei cărți.

Fiecare echipă a primit un pachet cu materiale necesare, iar înainte de a începe activitatea practică, copiii au învățat despre elementele componente ale unei cărți, astfel încât produsul final să fie coerent și original.

Atmosfera a fost una caldă și plină de entuziasm, iar implicarea elevilor a demonstrat că lectura și activitățile inspirate din cărți rămân esențiale în dezvoltarea armonioasă a copiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...