Campania „Donează sânge, salvează o viață!” – peste 200 de donatori în a doua etapă organizată de Arhiepiscopia Târgoviștei

Date:

Arhiepiscopia Târgoviștei a încheiat cea de-a doua parte a campaniei umanitare „Donează sânge, salvează o viață!”, derulată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, în perioada 23 octombrie – 5 noiembrie 2025.

În această etapă, 246 de persoane – clerici și credincioși din parohiile protoieriilor Pucioasa, Găești și Titu – au ales să se implice în acțiunea de donare, contribuind la colectarea a 111 litri de sânge. Inițiativa a avut ca scop sprijinirea sistemului medical și cultivarea spiritului de solidaritate, filantropie și iubire creștină în comunitatea locală.

Reprezentanții Arhiepiscopiei au subliniat că activitatea de donare face parte dintr-un program social-filantropic mai amplu, prin care Biserica Ortodoxă Română se implică activ în susținerea celor aflați în suferință și în promovarea voluntariatului.

Menționăm că, în prima parte a campaniei, desfășurată în luna iunie 2025, au fost colectați 96 de litri de sânge de la 219 donatori – clerici, credincioși, studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă și Științele Educației din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, precum și elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște.

Prin aceste inițiative, Arhiepiscopia Târgoviștei reafirmă importanța implicării comunității în fapte de milostenie și sprijin concret pentru cei aflați în nevoie, arătând că gesturile de generozitate pot salva vieți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...