În perioada 5–8 septembrie 2025, Parcul Chindia din Târgoviște va găzdui cea de-a XXIII-a ediție a Târgului Meșterilor Populari, unul dintre cele mai așteptate evenimente din calendarul cultural dâmbovițean. Manifestarea face parte din programul „Zilele Cetății” și este organizată de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgoviște.

Și în acest an, târgul reunește numeroși meșteri populari din diferite zone etnofolclorice ale țării – Bucovina, Ardeal, Oltenia și Muntenia – care vor aduce în fața vizitatorilor meșteșuguri tradiționale spectaculoase. Publicul se va putea bucura de ceramica de Korund, pielărie, țesături, bijuterii, icoane pe sticlă, obiecte din fier forjat și lemn, dar și creații cu valoare spirituală și artistică.
Vizitatorii sunt așteptați să pășească într-o lume de altădată, să descopere tainele meșteșugurilor românești și să admire obiectele realizate cu migală și pasiune, în intervalul 10:00 – 22:00, pe toată durata târgului.
Un moment special va fi concertul susținut pe data de 5 septembrie, de la ora 19:00, în Zona Ruine, unde Orchestra Populară „Chindia” a Centrului Județean de Cultură va acompania interpreți de marcă ai muzicii populare românești, într-un spectacol de tradiție și autenticitate.
Evenimentul promite patru zile de sărbătoare culturală, unde tradiția și arta populară vor fi celebrate în inima Târgoviștei.


