Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, aflată pe locul 112 WTA și venită din calificări, a avut un mesaj genial pentru Ion Țiriac, după ce a câștigat turneul de la Cleveland, scrie prosport.ro.
Sorana Cîrstea a câștigat al patrulea turneu al carierei, lșa Cleveland, iar după finala cu Ann Li i-a salutat pe cei din familia lui Ion Țiriac, care au fost foarte nervoși.
Cîrstea, care la 35 de ani, 4 luni și 16 zile a câștigat al patrulea turneu al carierei, și-a adjudecat repede primul set al finalei, cu 6-2, în 35 de minute. În partea a doua a confruntării, românca a condus cu 3-1 şi 4-2, dar la 5-3 a ratat trei mingi de meci, pe serviciul adversarei. Ann Li (25 de ani, locul 69 WTA) s-a apropiat la 5-4, dar în game-ul următor Sorana și-a făcut serviciul
„Salutare, tuturor! Felicitări, Ann! Sunt convinsă că joci mai bine decât ai arătat-o azi. Succes la US Open!
Mulțumesc echipei mele. Nu aveam așteptări de la acest turneu. Nu puteam cere un antrenor mai bun, am lucrat și în ultimii 5 ani, iar în ultimele 2 luni ne-am reconectat. Mușțumesc fizioterapeutului care merge tot timpul anului cu mine și că m-a ținut sănătoasă.
Mi-a plăcut că am rămas cât mai mult posibil în acest oraș. Mulțumesc directorului turneului, staff-ului competiției, copiilor de mingi!
Nu este ușor să ții o asemenea competiție printre cele mai bune. Le mulțumesc că m-au chemat să joc pentru a fi în formă!
Îi salut pe cei din familia mea. Știu că s-au uitat la televizor. Îi salut pe cei din familia prietenului meu, care au fost foarte nervoși.
Mulțumesc publicului, a fost o excelentă atmosferă de la primul meci. Este o doamnă care m-a încurajat la fiecare dintre cele 7 meciuri. Suntem o țară mică din Europa de Est, dar peste tot în lume unde mă duc sunt susținută. Nu credeam că sunt atâți români în Cleveland. Vă mulțumesc!”, a spus Cîrstea, la festivitatea de premiere.


