În perioada 4 – 11 august 2025, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița au gestionat 282 de evenimente, mobilizând zilnic peste 140 de pompieri pentru protejarea vieții, bunurilor și mediului.
Tipuri de intervenții:
- 40 de incendii, dintre care 35 de vegetație uscată;
- 12 accidente rutiere;
- 1 intervenție pentru inundații;
- 201 cazuri medicale;
- 28 alte situații de urgență (deblocări de uși, salvări de animale, asistență persoane, asigurare zonă etc.).
Un număr ridicat de misiuni a fost dedicat stingerii incendiilor de vegetație uscată, care se pot extinde rapid, punând în pericol locuințe, infrastructură, vieți omenești și mediul. Reprezentanții ISU reamintesc că arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă.
Autoritățile atrag atenția că pentru ca intervențiile să fie rapide și eficiente, apelurile la 112 trebuie să conțină informații clare despre locația și natura evenimentului. Apelurile false sau incomplete pot întârzia acțiunile acolo unde pericolul este real.
În aceeași perioadă, echipajele ISU Dâmbovița au desfășurat 42 de misiuni de recunoaștere și informare preventivă în localitățile din județ.
Inspectoratul rămâne pregătit 24/7 să intervină în sprijinul comunității și îndeamnă populația să respecte măsurile de prevenire a incendiilor și să se informeze din surse oficiale, precum platforma fiipregatit.ro sau aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.


