PSD Dâmbovița spune că PNL Dâmbovița, cu problemele inventate, nu va reuși să se resusciteze din punct de vedere politic: …
An: 2023
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Guvernul a aprobat, în ședința de ieri , prin Ordonanță de…
Garda de Intervenție Fieni a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar Detașamentul de Pompieri Pucioasa…
Este înșelătoria momentului, totul se întâmplă prin intermediul unor SMS-uri, ce sunt transmise, în mod fals, ca și cum ar…
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și…
Vremea s-a schimbat radical, județul Dâmbovița sub COD GALBEN DE VÂNT și PLOI. Evitați să porniți la drum pe timp…
În această perioadă inspectorii vamali au intensificat controalele, vineri, au descoperit într-un container sosit din China, 500 bucăți jucării din…
Concursul a fost organizat de Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, fiind destinat tuturor categoriilor de personal, bărbați și femei,…
Investițiile derulate în ultimii ani, atât în ce privește dezvoltarea infrastructurii din zona montană- Stațiunea de Interes Național Peștera- Padina,…
Dacă sunteți în rolul de părinte, este important să comunicați cu onestitate cu copilul dumneavoastră, să evitați folosirea etichetelor, să…
În era digitală în care trăim, accesul la informații este mai ușor ca niciodată. Acest lucru este valabil și în…
În era digitală în care trăim, cumpărăturile online au devenit un adevărat sport național. De la haine și electrocasnice, la…
Cand vine vorba de achizitionarea becurilor LED pentru masina ta, Store365.ro este partenerul de incredere. Descopera lumina superioara a becurilor…
In aproape orice tara din lume vei merge vei gasi cazinouri in care poti sa iti incerci norocul la sloturi…
Instalarea sistemelor de securitate reprezintă o decizie strategică care nu numai că previne furturile sau evenimentele nedorite, ci poate aduce…
Economiseste timp alocat cautarii de reduceri si profita de cupoane de reducere : „Cele Mai Bune , de la Cei…
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la…
Pompierii au intervenit în cazul unui incendiu produs la o casă în comuna Dărmănești, sat Marginenii de Sus, pe strada…
Percheziții pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de persoane și de minori, pornografie infantilă, criminalitate informatică și …
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă conducătorilor auto să aibă în atenție condiţiile meteorologice când pornesc la…