Dacă sunteți în rolul de părinte, este important să comunicați cu onestitate cu copilul dumneavoastră, să evitați folosirea etichetelor, să evaluați corect importanța și gravitatea situației în care se află copilul. Reacția calmă, fără judecarea persoanei, dar prin care analizați comportamentele și consecințele acestora vă poate ajuta să purtați o discuție sinceră cu copilul și să îl asigurați că îl veți susține și veți găsi împreună soluții la problema cu care se confruntă. Dacă ați fost informat de către personalul unității de învățământ în legătură cu fapte de violență în care copilul dumneavoastră a fost implicat, mențineți un contact regulat și colaborați cu cadrele didactice, inclusiv cu profesorul consilier școlar.
Dacă sunteți în rolul de #profesor, iată ce puteți face pentru a sprijini elevii autori ai violenței în mediul școlar:
Asigurați-vă că aveți toate informațiile despre context, elevi implicați, cauze. Colaborați cu Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar.
Evidențiați și încurajați comportamentele pozitive pe care la vedeți la elevii care au avut comportamente violente. De multe ori ne concentrăm atenția exclusiv pe aspectele negative și uităm că o încurajare poate motiva o schimbare în bine.
Monitorizați și observați comportamentele elevilor.
Sprijiniți elevii să își dezvolte abilități de soluționare a conflictelor, să comunice asertiv și să se cunoască mai bine pe ei înșiși, precum și în relație cu ceilalți. Discutați cu elevii despre miturile comune despre violență, inclusiv bullying. Faceți acest lucru în timpul orelor de dirigenție. Dacă este cazul, puteți beneficia și de sprijinul profesorului consilier școlar.
Creșteți coeziunea grupului implicând elevii în diverse activități școlare și extrașcolare bazate pe cooperare. Într-un grup coeziv, bazat pe colegialitate și prietenie, comportamentele de violență sunt rare și mai ușor de gestionat.
Rețineți faptul că, în cele mai multe situații, copilul agresiv a fost la rândul său victima unei agresiuni din partea cuiva. Și copilul/elevul „agresor” are, de cele mai multe ori, o rană, o traumă, o stimă de sine scăzută etc.
