Timpul poate să păstreze în nesfârșitele lui teritorii fiecare dintre Înfățișările pe care un artist i le poate descifra, povesti…
Zi: 13 aprilie 2023
Nu trece o zi, fără ca ISU Dâmbovița sa nu fie solicitat pentru stingerea de incendii de vegetaţie. Un incendiu…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați de o femeie, în vârstă de 40 de ani, cu privire…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie, de 28 de ani,…
Numită și Joia Patimilor , această zi amintește despre smerenia de care a dat dovadă Mântuitorul când le-a spălat picioarele…
Miercuri – 19 aprilie 2023 – între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va…
Proiectele pentru tineri adoptate în Guvern au ajuns la Senat și la Camera Deputaților. Astfel, Programele de creditare Family Start…
Mai exact, 10% din reducerea la lapte o vor suporta procesatorii, iar celelalte 10 procente vor fi suportate de retaileri.…
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, și Comisarul european pentru Piața Internă, Thierry Breton alături de Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița…
În perioada februarie – martie 2023, Asociațiile Județene de Fotbal din toată țara au organizat fazele județene finale pentru Cupa…
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Iată cum arată echipa ideală a etapei…
Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel mai bun jucător. Iată care au…
Sorana Cîrstea (41 WTA) a împlinit 33 de ani pe data de 7 aprilie, dar sportiva nu a petrecut prea…
Pentru sprijinirea fermierilor afectați de războiul din Ucraina, România a primit despăgubiri în valoare de 10,5 milioane de euro, dintr-un…
Pe parcursul acestui an, Inspecția Muncii, prin Inspectoratele Teritoriale de Muncă, desfășoară „Campania Națională în domeniul transporturilor rutiere interne de…
Fermierii români vor putea accesa fonduri europene substanțiale, prin patru linii de finanțare a dezvoltării rurale. Axele sunt destinate Irigațiilor,…