Studenţii din anul IV, de la specializarea Ingineria Mediului din cadrul Facultăţii de Ingineria Mediului şi Ştiinţa Alimentelor, au vizitat Staţia de Epurare Ape Uzate TârgoviŞte Sud

In baza acordului de colaborare dintre Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa şi Universitatea Valahia din Târgovişte, un grup de studenţi din anul IV, de la specializarea Ingineria Mediului din cadrul Facultăţii de Ingineria Mediului şi Ştiinţa Alimentelor, a vizitat vineri, 18.10.2019, Staţia de Epurare Ape Uzate Târgovişte Sud. Vizita studenţilor a fost una de documentare în privinţa tehnologiilor de tratare a apelor uzate în vederea potabilizării şi a metodelor de epurare a apelor reziduale. Reprezentaţii Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa vin în sprijinul elevilor şi studenţilor pentru a le explica fluxul tehnologic şi în ce constă procesul de epurare a apelor uzate. Apa folosită de către populaţie şi în industrie este colectată în sistemul de canalizare al oraşului, apoi este direcţionată spre tratare în Staţia de Epurare. După tratare este deversată în emisar, râul Ialomiţa.
Recepţia la terminarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a Staţiei de Epurare a fost făcută în anul 2014, iar contractul a fost finanţat de Uniunea Europeană, prin intermediul Fondului de Coeziune, din cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu şi este parte integrantă din Proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Judeţul Dâmboviţa”. Costul total de reabilitare şi extindere a Staţiei de Epurare Târgovişte Sud a fost de 92.097.146,85 lei. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa rămâne deschisă pentru orice colaborare şi vine în sprijinul unităţilor şcolare care doresc să deruleze activităţi educative la obiectivele sale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Ziua Mondială a Alimentaţiei şi Ziua Naţională a Alimentaţiei şi a Combaterii Risipei Alimentare, marcate prin organizarea unui workshop

Facultatea de Ingineria Mediului şi Ştiinţa Alimentelor, din cadrul Universităţii „Valahia” din Târgovişte, în parteneriat cu SC VELROM SRL Târgovişte şi Institutul Naţional de Cerc-etare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA din Bucureşti au sărbătorit Ziua Mondială a Alimentaţiei şi Ziua Naţională a Alimentaţiei şi a Combaterii Risipei Alimentare prin organizarea […]