Răcari, la un an de când devenea cel mai mare focar de COVID-19

Date:

Oraşul Răcari, pe 15 aprilie 2020, devenea cel mai mare focar de COVID-19, astăzi, 15 aprile 2021, este oraşul dâmboviţean cu cea mai mică incidenţă de 1,72.15 aprilie 2020, o zi de miercuri, care va rămâne de neuitat pentru bătrânii şi angajaţii Centrului Medico-Social Răcari, pentru administraţia oraşului Răcari dar şi pentru specialiştii de la DSP Dâmboviţa care aveau să gestioneze cel mai mare focar de COVID-19 din judeţul Dâmboviţa. Cu toţii au intrat în lupta con-tracronometru cu inamicul invizibil COVID-19.
Pe data de 14 aprilie 2020, DSP Dâmboviţa demara o anchetă epidemio-logică preliminară, ca urmare a confirmării COVlD – 19, la o infirmieră, angajată a centrului, care la acel moment se afla în izolare preventivă la domiciliu, pentru că soţul acesteia era deja confirmat cu COVID-19.
„Un cetăţean solicită ambulanţa (…) fiind declarat pozitiv! Internat la Spitalul de Boli Infecţioase Târgovişte! Soţia lucrează în centrul medico-social şi a fost prezentă la post până în data de 09.04.2020, fără simptome, fără vagă bănuială că ar putea avea probleme de sănătate! Izolarea în centru s-a realizat în data de 11.04.2020, în conformitate cu Ordonanţa Militară 8/10.04.2020”, transmitea public la acel moment, pe pagina de socializare Facebook, primarul Marius Caraveţeanu.
Pe data de 15 aprilie 2020, DSP Dâmboviţa a recoltat 71 de probe, 52 de la persoanele asistate şi 19 de la salariaţi. Probele au plecat să fie prelucrate la Institutul Matei Balş. Alerta de gradul zero la Centrul Medico-Social Răcari şi în rândul autorităţilor de la Răcari, Prefectura Dâmboviţa şi conducerii DSP Dâmboviţa s-a dat în seara zilei de joi, 16 aprilie 2020, când în urma rezultatelor primite de la Institutul Matei Balş, a rezultat că 32 din persoanele asistate şi 9 salariaţi au fost depistati pozitiv COVID – 19 fără să prezinte simptomatologia specifică COVID-19.
Prefectul judeţului Dâmboviţa, Aurelian Popa şi directorul DSP Dâmboviţa, Sorin Stoica s-au deplasat în seara de 16 aprilie 2020, alături de primarul Marius Caraveţeanu, la centrul pentru a evalua situaţiaşi a coordona echipele de intervenţie. S-a dispus ca toate persoanele confirmate pozitiv, aflate în centru, să fie evaluate de un medic specialist boli infecţioase, în prealabil internării, conform protocolului specific situaţiei, la

Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Târgovişte. Restul persoanelor cu rezultate negative rămânând în centru, în supraveghere clinică. Pentru o mai bună operativitate a fluxului de gardă s-a solicitat suplimentarea cu medici specialişti, la Secţia de Boli Infecţioase, având în vedere numărul mare de pacienţi care urmau să ajungă. Zeci de ambulanţe au sosit în toiul nopţii de 16 spre 17 aprilie 2020, la Răcari, de unde rând pe rând, bătrânii şi angajaţii erau preluaţi din centrul medico-social şi transportaţi la Târgovişte, la Secţia de Boli Infecţioase, unde au fost internaţi şi au primit tratament.
în cursul zilei de 17.04.2020, s-a continuat testarea a 29 de persoane care deserveau centrul rezidenţial, aflate în autoizolare preventivă la domiciliu, în conformitate cu prevederile Ordonanţei militare nr. 8/2020.
Totodată DSP Dâmboviţa a dispus comasarea activităţii centrului într-un singur pavilion, în care s-a făcut dezinfecţie terminală, intensificarea măsurilor de curăţenie şi dezinfecţie, utilizarea echipamentului de protecţie personală pe toată perioada de activitate şi respectarea măsurii de autoizolare.
Ancheta epidemiologică şi testările au continuat la centrul de la Răcari. Situaţia devenea tot mai complicată.
Pe data de 21 aprilie 2020, la Centrul Medico-Social Răcari erau în total 51 de cazuri confirmate, 32 de bătrâni asistaţi şi 19 angajaţi.
Pe 23 aprilie 2020, se anunţa primul deces COVID-19 la un beneficiar al centrului.
27 aprilie 2020, cel mai mare focar de COVID-19 la nivelul judeţului Dâmboviţa era în oraşul Răcari, unde era confirmat un număr de 59 de persoane, 33 de beneficiari şi 26 de angajaţi ai Centrului Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice Răcari, şi erau confirmate cu coronavirus şi alte 5 persoane din afara Centurului, în total 64 de cazuri.
Primarul oraşului Răcari, Marius Caraveţeanu nu ezita şi făcea apel public către Guvern, către Ministrul Sănătăţii să modifice legislaţia sau să dea urgent un Ordin prin care să fie testaţi contacţii direcţi ai persoanelor confirmate cu COVID-19. Astfel, extinderea focarelor de COVID-19 putea fi stopată, lucru care ar fi esenţial şi astăzi, pentru a reduce rata infectării atât în Dâmboviţa cât şi în întreaga ţară.
Pe 28 aprilie 2020, administraţia de la Răcari începea să distribuie măşti de protecţie şi mănuşi tuturor cetăţenilor din Răcari. Se ducea o luptă con-tracronometru cu inamicul invizibil COVID-19.
La o lună după declararea celui mai mare focar de COVID-19 la nivelul judeţului Dâmboviţa, în oraşul Răcari, veneau şi veştile bune 54 de persoane vindecate de COVID-19: 27 beneficiari şi 20 angajaţi ai Centrului Medico-Social Răcari şi 7 pacienţi din Răcari, erau declaraţi vindecaţi, după ce au beneficiat de îngrijirile de specialitate ale echipelor medicale de la Secţia Boli Infecţioase Târgovişte şi Spitalul Orăşenesc Pucioasa.
La acel moment, mai rămâneau internaţi la Secţia Boli Infecţioase Târgovişte – 1 beneficiar şi 1 angajat de la Centrul Medico-Social Răcari, iar în Spitalul Orăşenesc Pucioasa – 4 beneficiari şi 5 angajaţi de la Centrul Medico-Social Răcari, care erau asimptomatici.
„Vă mulţumim dumneavoastră, medicilor, asistentelor şi personalului din Spitalul de Boli Infecţioase din Târgovişte şi din Spitalul Pucioasa, care vă aflaţi în această perioadă în linia întâi în lupta împotriva noului coronavirus.
Profesionalismul, omenia şi nobleţea sufletească de care daţi dovadă sunt un adevărat balsam vindecător pentru bătrânii noştri din Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice, pentru personalul din Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice, cât şi pentru persoanele din afară centrului care sunt în această perioadă grea în grija dumneavoastră.
Alături de echipa Direcţiei de Sănătate Publică şi Instituţia Prefectului, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi continuăm această bătălie cu acest inamic invizibil şi sunt convins că finalul va fi în favoarea noastră! Le mulţumesc tuturor!
Cuvintele, poate sunt puţine, dar vin din inimă pentru inimă!
Cu multă preţuire,
Marius Caraveţeanu, primarul oraşului Răcari
Doamne ajută!”, acesta era mesajul transmis de primarul Marius Caraveţeanu, la acel moment, dar pe care-l transmite şi astăzi.
O experienţă dură, dar din care ar trebui cu toţii să tragem învăţăminte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Trenduri optimizare SEO în 2024 – Iată la ce trebuie să fii atent!

Optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) continuă să fie...

De ce să optezi pentru Waltrans pentru transportul tău către Germania?

Când vine vorba de transportul internațional, alegerea operatorului potrivit...

Uscatoarele de rufe electrice: Inovatia care simplifica si eficientizeaza gospodaria moderna

In lumea agitata in care traim astazi, tehnologia joaca...

Un asistent medical a fost reținut pentru agresiune 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște - Biroul de...