Pune stop spectacoluIui ruşinos!

Preot StefanescuPreot loan ŞTEFĂNESCU
Omul are puterea să vadă binele şi răul. El ştie să judece lucrurile, gândurile şi faptele după valoarea lor, după ceea ce numim bine. E drept că vede limpede ceea ce trebuie să fie, dar „să facă” nu înfăptuieşte tot atât de limpede pe cât îşi dă seama de el. Şi asta dintr-o nefericită deprindere: obişnuit să observe lumea din afară, adică tot ce-l înconjoară, apleacă mai mult balanţa judecăţii spre lumea din afară şi se cam uită pe el. Acest spirit critic, poate să devină clevetire sau calomnie, vorbe de clacă sau răni sufleteşti.
Pentru ca să-l oprească pe om de la această pornire, Mântuitorul spune că nu trebuie să judecăm. Vor spune unii: „Păi, chiar Mântuitorul i-a judecat pe farisei, şi chiar foarte aspru; şi în general, tot răul din lume!”. însă, Mântuitorul nu ne opreşte de la judecata dreaptă, ci de la mincinoasa înfumurare, când vorbim despre alţii pretinzând că le-am cunoaşte; şi când spunem asprii faţă de alţii şi mult prea îngăduitori cu noi înşine.
Observăm cu mirare că foarte mulţi oameni cunosc o mulţime de lucruri, îşi dau cu părerea despre alţii, cu o nemaipomenită siguranţă. Iar viaţa lor, aproape că n-o cunosc!
Mântuitorul ne opreşte de la acest spectacol ruşinos: să vorbim de alţii, să provocăm răni sufleteşti semenilor noştri. întâi să ne cunoaştem pe noi, să vedem ce suntem şi ce putem, şi apoi să ne îngrijim de ceilalţi. Unii prea le ştiu şi le au pe toate!
Cât de nepotrivit este să vezi un beţiv moralist, pe un hoţ făcând un cod al cinstei, pe un destrăbălat legiferând înfrângerea. Această lipsă de ruşine o condamnă Mântuitorul.
Nu judecaţi şi nu criticaţi ce fac alţii, când voi faceţi la fel sau chiar mai rău ca ei! Nu daţi îndrumări altora, când nu sunteţi în stare să vă îndrumaţi pe voi! Nu numai că nu e frumos, dar este şi pălmuitor pentru demnitatea omenească.
Este vorba de judecata negativă, de ochiul cel rău care vede invidios o grămadă de lucruri. Unul îl judecă aspru pe altul, din invidie, din ură sau din cine ştie ce altă pricină. Interesele noastre deosebite ne orbesc şi ne fac să nu vedem şi binele de care sunt în stare alţii, încât cu greu putem spune că o judecată omenească e dreaptă şi curată. Doar judecata pe care mi-o fac mie, este un lucru sigur. Pe mine mă cunosc. Şi de ce să mă uit la slăbiciunile altora, când eu am destule care mă descalifică a mă numi „om”? De aceea zice şi Sfântul Pavel: „De ne-am judeca pe noi, n-am mai fi judecaţi de alţii”. Ce adânci şi adevărate sunt vorbele acestea!
Mântuitorul Hristos a spus: „N-am venit să judec lumea, ci să o mântuiesc”. Cu ochii îndreptaţi numai asupra răului, ne înăsprim şi devenim neîngăduitori. Alta este concepţia Mântuitorului: toţi suntem păcătoşi şi toţi avem aceeaşi datorie: să ne îndreptrăm, să putem stopa spectacolul ruşinos pe care-l prezentăm lumii prin viaţa noastră, nedemnă pentru demnitatea de om. Este îngăduită numai acea judecată care porneşte din iubire şi din dorinţa de a îndrepta pe cineva. Oricum, este bine să auzim cuvintele: „Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău… ” Poate că oamenii, lipsiţi de atâţia nepoftiţi îngrijitori, s-ar supraveghea mai cu luare-aminte şi ar fi mai aspri cu ei înşişi.
îndreptăm lumea mai mult cu purtarea noastră decât cu vorba. Ştim cât de usturător vorbeşte proverbul despre cel care se srijează în judecătorul aproapelui său: „Râde ciob de oală spartă”. Omul cuminte este cel care îşi vede păcatele sale. Or fi ale altora grele, dar mai bine să simţim că ne apasă lae noastre. Aşadar, trebuie să ştim că mult mai mare bine aducem societăţii, şi vieţii în general, dacă ne vedem de noi întâi: să fim drepţi, cinstiţi, muncitori, fără invidie şi răutate… să fim „oameni”.
Mântuitorul Hristos nu desfiinţează instituţia judecătorească, pentru că ea este temelia existenţei societăţii, însă El cere curăţenie sufletească judecătorilor. Dreptatea să iasă curată ca lacrima, fără părtinire, fără influenţe din afară, fără gânduri de îmbogăţire şi fără să fie subjugată sau servilă de vreo orientare politică decât cea a dreptăţii pure. în lume nu trebuie să domine dreptatea doar de formă. Aceasta este rece, şi de multe ori lucrurile nu se îndreaptă. De aceea Mântuitorul cere ceva mai mult: iubirea părintească. Omul va trebui să aleagă între „reprimare” şi „iubire”. Dar să ştie că, factorul de progres a fost, este şi va fi această dragoste pentru cei rătăciţi, care pot fi căutaţi, găsiţi şi aduşi în faţa „Păstorului cel bun” care se va bucura mereu pentru recuperarea „oii rătăcite”.
Recuperează-te şi tu, renunţând la tot ceea ce prezinţi în chip ruşions, ca un spectacol urât, în faţa lumii de azi! Fii sincer şi judecă-te aspru!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Traversarea neregulamentară a drumului poate fi fatală

Poliţiştii dâmboviţeni desfăşoară o acţiune preventivă pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regulilor de circulaţie de către pietoni, precum şi al neacordării priorităţii de trecere de către conducătorii auto acestor categorii de participanţi la trafic. Astfel, poliţiştii rutieri au aplicat 451 de sancţiuni contravenţionale, în valoare […]