Mihai Tătăranu pentru www.frf.ro „LA TÂRGOVIŞTE APAR MEREU TALENTE ÎN FOTBALUL FEMININ”

Mihai ROŞOIU

Echipa feminină de fotbal a Clubului Sportiv Şcolar Târgovişte rămâne în continuare una dintre petele de culoare în peisajul Ligii 1 feminin.
De la Târgovişte au plecat în fotbalul mare surorile Roxana şi Olivia Oprea, Andreea Părăluţă sau Teodora Meluţă, gruparea dâmboviţeană rămânând în continuare un adevărat izvor de talente.
Profesorul Mihai Tătăranu, antrenorul echipei, omul care a adus acum doi ani Cupa României la Târgovişte, spune că, în ciuda perioadei pe care o traversează, formaţia sa îşi va menţine obiectivele.

  • Domnule profesor Mihai Tătăranu, cum e viaţa la CSŞ Târgovişte?
  • Suntem mulţumiţi că toată lumea e sănătoasă. Acest amănunt e cel mai important. Din păcate, nu ne-am putut relua pregătirea centralizată. Fetele au program de pregătire primit de la club, un program de care ne asigurăm că se ţin, vorbim permanent cu ele. Am mare încredere în ele, dar, ştiţi cum e, una e să le supraveghezi şi să le pregăteşti direct, alta e prin intermediul imaginilor, a mesajelor. Dincolo de neplăcerile generate de pandemie, la noi lucrurile stau puţin diferit. Avem la echipă fete care nu sunt din Târgovişte şi pentru care căminul clubului reprezintă condiţia de bază pentru a fi prezente la cursuri şi la antrenamente. De obicei, căminul se deschide cu o săptămână înaintea începerii anului şcolar. Şi aici nu e vorba doar de fetele care joacă fotbal, ci de toţi sportivii clubului nostru. Mai sunt şase secţii: baschet, handbal, volei, judo, lupte, atletism.
  • Câte fete au nevoie de cazare la cămin?
  • Avem zece fete, de la clasa a IX-a şi până la clasa a XII-a. Ele sunt din

Ploieşti, Călăraşi, Giurgiu. Sportivii noştri se bucură de condiţii bune, cum puţini au în ţară. La căminul nostru, care aparţine Primăriei Târgovişte, sportivii au masă, cazare asigurate. Singurul lucru pe care trebuie să îl înveţe este să facă sport.

  • Şi baza de pregătire e una primitoare.
  • Aşa este. Ne desfăşurăm activitatea, antrenamente, meciuri, la Şotânga. Avem acolo vestiare, două terenuri gazonate. Condiţiile sunt foarte bune.
  • Cum a fost sezonul 2019-2020?
  • Un sezon dificil, din toate punctele de vedere. Am început destul de greu, dar ne aşteptam la asta. Pentru că tot luăm ca punct de reper Cupa României câştigată acum doi ani, trebuie să spunem că din acea echipă au mai rămas doar 3-4 fete. Multe jucătoare, care nu erau din Târgovişte, în plus nu mai erau nici la liceu sau la facultate la noi, au plecat. Partea bună a fost aceea că am avut toate fetele sub control, jucătoarele din Târgovişte, care locuiesc acasă, sau cele „externe”, care locuiesc la cămin. Pentru o echipă atât de tânără, evoluţia în sezonul 20192020 a fost una onorabilă. „Obiectivul nostru este să creştem jucătoare”
  • Cine e cea mai experimentată jucătoare?
  • Sandra Oprica, născută în 1996. Sandra e din Câmpina. A plecat la un moment dat şi ea, la lucru în străinătate, dar s-a întors. Cele mai multe jucătoare sunt eleve de liceu, dar avem şi studente la Universitatea Valahia din Târgovişte. Cele mai proaspete studente sunt Florentina Ionescu, Mirela Ciobotaru şi Ioana Ionescu. Anul trecut au intrat la facultate Alexandra Sia şi Gabriela Gurău. Ele, Alexandra şi Gabriela, sunt din vechea gardă, ca să zic aşa!
  • Care sunt obiectivele echipei CSŞ Târgovişte pentru viitorul sezon?
  • Nu ne propunem obiectve măreţe! Principalul obiectiv este acela de a ne menţine în prima ligă. Apoi vrem să facem ceea ce CSŞ Târgovişte face dintotdeauna, să creştem jucătoare. Avem câteva fetiţe foarte talentate. Valentina Tudor de exemplu, născută în 2005, cu drept de joc pentru Liga 1. Avem însă şi fete ce nu au încă drept de joc, dar care sunt foarte talentate şi pe care eu le văd ca viitoare fotbaliste: Mihaela Nicolae, Violeta Neacşu, ultima, născută în 2008, o jucătoare de picior stâng excepţională. Descoperim, aici, la Târgovişte, la competiţiile care se organizează, tot mai multe fete îndrăgostite de fotbal şi care doresc să facă fotbal de performanţă. Noi, CSŞ Târgovişte, în frunte cu preşedintele Cătălin Tănase, le oferim condiţii dintre cele mai bune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

DÂMBOVIŢEANUL MIHĂILĂ ESTE DORIT DE BOLOGNA

Fotbalist originar din Finta, Valentin Mihăilă (20 de ani) este unul dintre cei mai talentaţi tineri jucători români, iar evoluţiile acestuia de la naţionala U21 nu au trecut neremarcate. Un site din Italia a anunţat că Bologna ar fi interesată să-l transfere pe fotbalistul oltenilor.Jurnaliştii italieni au apreciat calităţile pe […]