Mascaţii au descins într-un cazinou clandestin din Răzvad

Poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Târgovişte şi comuna Răzvad.Astfel, în comuna Răzvad, cinci persoane au fost surprinse în flagrant delict în timp ce ar fi practicat ilegal jocuri de noroc, utilizând o masă de tip cazinou, fise şi jetoane, valoarea potului fiind de 8.500 de euro. În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au descoperit şi două arme neletale supuse autorizării, toate bunurile şi banii fiind indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. Totodată, la cea de-a doua locaţie percheziţionată, a fost identificat un bărbat de 43 de ani, din Târgovişte, bănuit de săvârşirea infracţiunii de şantaj.Din cercetările efectuate a reieşit faptul că la data de 22 martie a.c., cel în cauza ar fi împrumutat fise în valoare de 30.000 de lei, de la un bărbat de 39 de ani, care ar fi organizat ilegal jocurile de noroc. Ulterior, bănuitul ar fi refuzat sa-i restituie fisele şi l-ar fi constrâns pe acesta prin ameninţări cu de violenţe violenţă să-i achite săptămânal 1.000 de lei. Toate persoanele au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Târgovişte pentru audieri, urmând să fie dispuse măsurile legale în consecinţă.
Activităţile de cercetare penală sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, faptă prevăzută de art. 207, şi desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăror dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc prevăzute de art. 23 din O.U.G. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Operaţiuni Speciale Dâmboviţa.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Sancţiuni contravenţionale celor care nu au respectat măsurile de protecţie sanitară ANTI-COVID-19

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au organizat acţiuni, în sistem integrat, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, împreună cu celelalte structuri de la nivel teritorial, pentru a verifica modul în care se respectă normele impuse prin Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de […]