Lumea, condusă de bolnavi (57)

Date:

Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
Până la urmă, lordul Moran îi va spune lui Churchill adevărul, referitor la starea sa de sănătate. Churchill va da dovadă de sânge rece, analizând rapid gravitatea situației în care se afla, sub aspectul stării de sănătate și implicațiile asupra activității politice. Va realiza că, de va vorbi despre crizele sale cardiace pe care le-a avut, în timpul vizitei la Washington, din cauza stresului, va provoca îngrijorare în tabăra Aliaților. Pe de altă parte, să accepte să fie consultat de un cardiolog american, să i se facă electrocardiograma pe teritoriul Statelor Unite, echivala cu provocarea unei stări de alarmă ce nu era binevenită în acel moment. Deci, trebuia cu orice preț să fie discret și să se mulțumească doar cu serviciile lordului Moran. Tocmai împlinise șaizeci și șapte de ani. Deparece avea neapărat nevoie de două zile de odihnă totală, a întrerupt discuțiile cu partea americană, pretextând o stare avansată de oboseală, cauzată de traversarea oceanului. Lordul Moran l-a sprijinit, în fața americanilor, cu argumente solide, dar când aceștia s-au retras și cei doi au rămas singuri, i-a administrat rapid sedative pentru a-i calma durerile, vaso-dilatatoare pentru a-i ușura cir-cfulația sângelui în vasele sanguine și pentru a diminua nevoia de oxigen a mușchiului cardiac. După ce a fost pus pe picioare, la patruzeci și opt după tratament, Churchill a participat la discuții, la banchete și la seratele prelungite. Cu toate că va sta mai puțin în cadă decât avea obiceiul, nu va renunța la băile sale calde zilnice, ceea ce era o aberație, ținând cont de starea sa de sănătate reală. Dacă nu le-ar fi făcut, oaspeții săi americani, care-i cunoșteau maniile, și-ar fi pus semne de întrebare, ceea ce risca până la urmă să ducă la aflarea adevărului. Astfel, nici americanii, nici englezii nu au aflat care este starea reală de sănătate a lui Churchill, deoarece, în deplină înțelegere, și lordul Moran, și Churchill au manevrat cu succes mass-media de ambrele părți ale Atlanticului. De fapt, tăcerea păstrată de lordul Moran a servit excelent cauza Aliaților. Cu toate acestea, riscurile pe care și le-a asumat ca medic, la care se aduagă pericolele prin care a trecut Churchill în ceea ce privește sănătatea sa, a creat o situație aflată mereu la marginea pericolului ce putea distruge iremediabil construcția diplomatică a înțelegerii de a contracara agresiunea Germaniei, în Europa. Acest accident ce a afectat oarecum starea de sănătate a lui Churchill, a rămas foarte mult timp secret, ceea ce pune în lumină cazurile de conștiință pe care trebuie să le înfrunte medicii când sunt puși în situații limită de a avea grijă de cei ce conduc un Stat, dar decid și desfășurarea unor evenimente cruciale pentru istoria lumii. în numele intereselor de Stat, medicii sunt, de multe ori, puși în situația de a prescrie tratamente riscante, benefice pe terment scurt pentru buna desfășurare a afacerilor politice. Cu toate acestea, tratamentele puternice aplica în situații limită, cu timpul, se întorc împotriva pacientului, chiar dacă pe moment l-au pus pe picioare. Astfel, un organism neglijat sau prost tratat, mai ales când se impun îngrijiri administrate corect , până la urmă se va răzbuna, iar starea sa fizică se va deteriora accelerat degrav.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. De asemenea, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Evoluția prețurilor la asigurările RCA

Evoluția prețurilor la asigurările RCA (Răspundere Civilă Auto) în...

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...