Lansarea platformei de educaţie financiara edu-fin.ro

Date:

Ministerul Educaţiei, Banca Naţională a României, Ministerul Finanţelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Asociaţia Română a Băncilor anunţă lansarea platformei de educaţie financiară www.edu-fin.ro.Cele cinci instituţii partenere invită entităţile angrenate în proiecte din domeniul educaţiei financiare să îşi înscrie, până la sfârşitul lunii aprilie 2021, programele proprii de educaţie financiară, dezvoltate începând cu anul 2018, pe platforma edu-fin.ro, secţiunea Cartea Albă. Prin intermediul platformei se creează o bază de date, ce cuprinde toate entităţile care doresc să-şi promoveze proiectele de educaţie financiară, derulate în nume propriu la nivel naţional. Înscrierea în această bază de date este facilă, permiţând o mai bună interconectare a actorilor implicaţi în activităţi de educaţie financiară, oferind şi o imagine de ansamblu a educaţiei în acest domeniu din România. Pentru publicul larg, site-ul reprezintă o platformă interactivă, un agregator de sfaturi practice pentru toţi cei care doresc să-şi dezvolte comportamentul, atitudinea şi cunoştinţele financiare. Cele cinci instituţii partenere au încheiat, în anul 2018, un acord de colaborare pentru realizarea de activităţi comune în domeniul educaţiei financiare şi pentru elaborarea Strategiei Naţionale de Educaţie Financiară. Acordul reprezintă expresia concretă a recunoaşterii importanţei educaţiei financiare de către părţi şi creează cadrul interinstituţional pentru coordonarea eforturilor în domeniul educaţiei financiare. Unul dintre obiectivele acordului de colaborare vizează elaborarea „Cărţii albe”, care va conţine şi lista tuturor actorilor angrenaţi în activităţi/proiecte din domeniul educaţiei financiare.Lansarea platformei de educaţie financiară edu-fin.ro reprezintă o etapă din procesul de elaborare a Strategiei Naţionale de Educaţie Financiară, a cărei primă formă va fi lansată spre consultare publică în cursul anului. Toate părţile interesate vor avea posibilitatea să avanseze propuneri pe marginea strategiei pe platforma edu-fin.ro şi să se implice în implementarea acesteia. Realizarea unei Strategii Naţionale de Educaţie Financiară reprezintă o soluţie validată de practica europeană şi internaţională pentru impulsionarea creşterii gradului de educaţie financiară. De asemenea, urmăreşte creşterea nivelului de cunoştinţe şi abilităţi financiare ale cetăţenilor, ajutându-i să gestioneze riscurile asociate accesării, cu mai mare uşurinţă, a unor servicii financiare tot mai complexe şi să beneficieze, într-o măsură cât mai mare de avantajele oferite de acestea, inclusiv prin consolidarea situaţiei şi perspectivelor lor financiare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Razie pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, în colaborare cu...

Percheziții la Bălteni, vizate centrele de fier vechi 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au ...

Săptămâna Siguranței Școlare pentru elevi ai Liceului Tehnologic „Spiru Haret” Târgoviște

S-a desfășurat o nouă activitate de prevenire a consumului...