ÎNTÂLNIRE CU REPREZENTANŢII ASOCIAŢIEI COMUNELOR DIN ROMÂNIA

Date:

Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei a participat la consultările prim-ministrului Ludovic Orban cu reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) asupra mai multor teme privind activitatea administraţiei publice locale.În contextul realizării proiectului rectificării bugetare pe acest an, prim-ministrul a precizat că s-au avut în vedere trei criterii obiective de alocare a resurselor financiare suplimentare pentru comunităţile locale:
– Asigurarea cofinanţării necesare pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene;
– Alocarea resurselor pentru plata drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi a celor de care beneficiază însoţitorii acestor persoane;
– Acoperirea cheltuielilor necesare pentru funcţionarea serviciilor curente oferite cetăţenilor de către administraţia locală.
O guvernare deschisă, transparentă, are în atenţie o colaborare corectă între autorităţile centrale şi cele locale, şi, în urma discuţiilor s-a stabilit că:
– resursele financiare suplimentare pentru comunităţile locale se vor aloca pe baza unor criterii obiective; – procedurile administrative au nevoie de o simplificare, de debirocratizare, prin reducerea numărului de avize, şi de digi-talizare;
– orice reglementare a activităţii structurii asociative a administraţiei locale se va face prin consultare permanentă.
În ceea ce priveşte activitatea ministerului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, ministrul a transmis reprezentanţilor ACoR principalele măsuri pe care le-a luat de la preluarea mandatului şi care vizează:
– transparentizarea prin publicarea pe site-ul instituţiei a plăţilor pe care MLPDA le efectuează zilnic, astfel încât să se evite telefoanele de confirmare date de beneficieri;
– implementarea Registrului electronic care să ofere informaţii electronice în timp real despre parcursul instituţional al documentelor depuse la instituţie.
Totodată, în discuţiile dintre oficialii guvernamentali şi reprezentanţii ACoR s-a punctat că se vor finanţa proiecte de investiţii în reţelele de gaze naturale, care să aducă gazul în casele românilor, prin încurajarea investiţiilor în proiecte susten-abile şi care să dezvolte comunităţile locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Evoluția prețurilor la asigurările RCA

Evoluția prețurilor la asigurările RCA (Răspundere Civilă Auto) în...

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...