În Dâmboviţa s-a ajuns la 372 de cazuri COVID-19, o creştere semnificativă

Până ieri, 16 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 22.415 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.071 au fost declarate vindecate şi externate. Numărul de cazuri confirmate în Dâmboviţa, a ajuns la 372.
Până ieri, 1437 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 15.06.2020 (10:00) – 16.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 10 decese (7 bărbaţi şi 3 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coron-avirus, internaţi în spitalele din Brăila, Braşov, Călăraşi, Iaşi, Bucureşti, Neamţ, Prahova şi Vrancea.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 2 decese la categoria de vârstă 7079 ani şi 5 decese la persoane de peste 80 de ani.Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 250 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 173 de

pacienţi. Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 1.407 persoane. Alte 86.122 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 573.638 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 454 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 4.963 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 107 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 134.700 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost constatată, ieri, o infracţiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 15 iunie a.c., 86 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţion-alizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării insti-tuţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 3.393 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franţa, 681 în Germania, 97 în Marea Britanie,
28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 114 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus,
29 au fost dec laraţi vindecaţi: 9 în Germania, 10 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.
Notă: aceste date sunt obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autorităţile competente din statele de reşedinţă, în măsura în care aceste date fac obiectul comu

nicării publice, fie în mod direct de la cetăţenii români din străinătate.
Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia
TELVERDE – 0800.800.358.
Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată

lor, +4021.320.20.20.
Alte decizii, precum şi alte date de interes, vor fi aduse la cunoştinţa publicului în cel mai scurt timp.
In continuare vă prezentăm situaţia privind infectarea cu virusul COVID-19 (Coronavirus) la nivel european şi global: până la data de 15 iunie 2020, au fost raportate 1.477.474 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa şi Germania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

31.269.000 de lei pentru lucrări de amenajare a grupurilor sanitare şi asigurarea acestora cu utilităţi, în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat

Executivul a aprobat în şedinţa din 16 iunie, repartizarea sumei de 31.269.000 de lei din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzută în bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării pe anul 2020, pentru lucrări de amenajare a grupurilor sanitare şi asigurarea cu utilităţi a acestora, în unităţile de […]