de Gilbert Guilleminault, coordonator_
O sută douăzeci de minute de amânare
Ordinele de cumpărare de acţiuni, date de Whitney în numele celor Cinci Mari Investitori ai Băncii, joi seara, au dus doar la două zile de amânare a dezastrului. Succesiunea zilelor din calendar a mai oferit una în plus, pe cea de duminică.
Dar, în acea zi de duminică, rămaşi singuri în birourile lor, agenţii de schimb au putut să facă în linişte bilanţul pierderilor.
De asemenea, bancherii au acţionat repede pentru a se proteja la rândul lor, mai ales faţă de clienţi, în special faţă de cei al căror portfoliu a fost cumpărat pe credit.
Luni dimineaţa, la ora zece, clopotul de la StockExchange a anunţat deschiderea uşilor Bursei şi a celor şaptezeci de mii de birouri de schimb, lumea s-a repezit să intre, în dezordine, călcându-se-n picioare pentru a afla odevărul. La ora unsprezece s-a produs panica. Acţiunile Oţelului au pierdut 17 puncte jumătate, cele ale lui General Electric, 47 de puncte jumătate, cele ale lui Westinghouse, 34 de puncte jumătate. Toată dimineaţa, agenţii de schimb au telefonat clienţilor cu portofoliile pe credit pentru a le cere o acoperire urgentă şi imediată pentru acţiunile pe care le cumpăraseră. Peste tot, au primit un singur răspuns: vindeţi cât mai repede toate acţiunile. în holul de marmură al lui StockExchange, în faţa ghişeelor de valori, „găurile de aer” (ordinele de vânzare fără cumpărători) erau din ce în ce mai multe. în fiecare moment se accelera scăderea valorii acţiunilor. în câteva ore, scăderea a fost mai mare decât toată scăderea din cursul săptămânii precedente…
La ora unu după-amiaza, Thomas Lamont i-a convocat în biroul lui Morgan pe cei cinci bancheri ce salvaseră joi situaţia ce părea că o ia la vale. Când cele trei Cadillacuri şi cele două Rollsuri au oprit în faţa numărului 23 de pe Wall Street, mulţimea a aplaudat. Timp de două ore, oamenii au aşteptat să iasă Richard Whitney, dar nimeni nu a ieşit din biroul lui Morgan. în tot acest timp de o sută douăzeci de minute de aşteptare încordată, piaţa valorilor a avut parte de stabilitate.
La ora patru, Lamont a ţinut o nouă conferinţă în biroul său. De trei ore Bursa era închisă, dar mulţimea continua să aştepte pe Wall Street, agăţându-se cu disperare de speranţa că se va produce un miracol.
” – Nu mai ţine de noi menţinerea unui curs rezonabil al Bursei. Acum, nu trebuie să avem decât o singură grijă, ca principiul de piaţă să fie menţinut: adică o ofertă să corespundă mereu doar unui ordin singur de vânzare. Dacă nu putem evita dezastrul spre care ne îndreptăm, cel puţin să evităm isteria oamenilor… „
Lamont se scoală de pe scaun. Cu mâinile băgate în buzunarele jiletcii sale, Lamont se plimbă prin încăpere. După două ore de discuţii în faţa tabloului lui Morgan, cei mai mari bancheri ai lumii au ajuns la o singură soluţie: să le ofere americanilor ruinaţi doar consolarea unei derute ordonate ce trebuia să aibă loc în linişte !
Dar, în realitate, debandada nu a fost deloc liniştită şi calmă. Spectacolul pe care l-a oferit Bursa în ziua de marţi 29 octombrie a dovedit-o din plin.
Maşinile de cusut White. în 23 octombrie aveau cota de 48. în ziua de 28, de 11 jumătate. Scăderea valorii acţiunilor a determinat scoaterea la vânzare a zece mii de acţiuni. Imediat are loc oferta.
Pe deasupra furtunii de strigăte, un agent iese din biroul său şi strigă care este oferta de vânzare.
” – Cumpăr la cota de schimb de 1.”
Niciodată de când exista Bursa de pe Wall Street nu s-a văzut ca o valoare să fie propusă la vânzare la valoarea minimă. Cu toate acestea, nimeni nu reaionează. De la deschiderea Bursei, de la ora zece, niciun ordin de vânzare nu a fost dat pentru un preţ definit: agenţii vindeau, până acum, celui ce oferea mai mult, de regulă bancherilor însărcinaţi să acopere „găurile de aer”. De data aceasta, niciun reprezentant al lui Morgan sau al lui National City Bank nu mai erau prezenţi pentru a efectua această operaţiune. Acum, o acţiune ajunsese să valoreze doar un dolar şi aceasta în condiţia în care, săptămâna trecută, zece mii de acţiuni, cotate la patruzeci şi opt de dolari acţiunea, au trecut repede, prin scăderea valorii de la un posesor la altul. Imediat a fost dat semnalul de la un ghişeu la altul: piaţa de valori se prăbuşeşte. Peste tot apar, una după alta, „găurile de aer”. în zece minute, un milion de acţiuni rămân fără cumpărător.
în holul Bursei, isteria pe care Thomas Lamont dorise s-o evite, ajunsese la cote maxime. Agenţii de schimb ţipau, urlau, se înjurau sau leşinau din cauza epuizării nervoase. Aproape toţi ajunseseră să fie ruinaţi. Săptămâna trecută, „inocenţii”, micii speculatori fuseseră singurele victime. De data aceasta, prăbuşirea Bursei îi măturase pe profesionişti. Oameni de afaceri, bancheri, miliardari ca Samuel Insull au ajuns, peste noapte, mai săraci decât şoferii lor.
Este ora douăsprezece şi jumătate după-ami-ază. în mijlocul vacarmului şi agitaţiei de la Stock-Exhange, din jurul ghişeelor, a lojelor de sticlă, în zona galeriei vizitatorilor, treizeci şi nouă de mesaje sunt înmânate celor treizeci şi nouă de oameni îmbrăcaţi în negru: guvernatorii Bursei. Prim guvernatorul Bursei le cere să se întrunească pentru ţinerea unei conferinţe. Ca să nu atragă atenţia mulţimii şi pentru a nu provoca panică, prim guvernatorul îi sfătuieşte să nu se întrunească în sala obişnuită de conferinţe de la etajul cinci, ci într-un mic birou de la subsol. Le mai cerea să se deplaseze imediat, dar în grupuri mici.
” – La ora zece jumătate, volumul vânzărilor a ajuns la trei milioane de părţi, la prânz a trecut de opt milioane. Acum, este de douăsprezece milioane… V-am chemat pentru a vă spune că este momentul să închidem Stock-Exchangiul… „
După o oră de discuţii, toţi cei patruzeci de guvernatori urcă la parter. Cu toate că scăderea valorii acţiunilor este în creştere, guvernatorii au decis să nu închidă Stock-Exchange. Orice s-ar întâmpla, Stock-Exchange trebuie să continue să funcţioneze…
Când, în ziua de 29 octombrie, clopotul a anunţat închiderewa Stock-Exchangiului, cifra de acţiuni negociate ajunsese la 16 410 030 de părţi. Scăderea medie era de 40 de puncte. în câteva ore, s-au pierdut treizeci de miliarde de dolari: mai mult decât întreaga datorie publică a Statelor Unite pe anul 1929.
în clipa în care s-au închis uşile de bronz ale Bursei, când vântul de est a început să sufle, pătrunzând pe Wall Street, o mulţime mută şi îngrijorată privea cum se aprind luminile, una după alta, la ferestrele marilor bănci. S-a lucrat mult, până noaptea târziu, la Băncile Morgan, Chase Bank, Bankers Trust…
” – Amintiţi-vă că preşedintele Hoover a spus că bazele economice ale ţării sunt sănătoase şi prospere. Voi spune, în plus, că la fel sunt şi toate activităţile noastre economice, că trebuie să avem încredere în viitor…”
Herbert Hoover – fostul preşedinte Miracol – în câteva ore a devenit omul cel mai antipatic din Statele Unite. în acea seară de 29 octombrie n-a avut curajul să citească la radio discursul ce-i fusese pregătit. L-a însărcinat pe Julius Klein, secretar adjunct din ministerul Comeţului, cu citirea mesajului către populaţie.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefes-tivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
