Published On: vin, ian. 5th, 2018

De Bobotează şi Sf. Ioan, poliţiştii, jandarmii şi pompierii sunt pe baricade

Poliţiştii, jandarmii şi pompierii dâmboviţeni vor asigura asigurat ordinea şi liniştea publică, cu ocazia sărbătorii Botezul Domnului (Boboteaza) – 6 ianuarie şi Sf. Ioan- 7 ianuaire. Misiunile poliţiştilor şi jandarmilor la manifestările religioase au în vedere, în principal, protecţia participanţilor. Vor preveni şi combate faptele care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială. Vor depista, identifica şi dispune măsurile legale împotriva celor care comit fapte antisociale.
Poliţiştii dau dovadă de vigilenţă
Poliţia dâmboviţeană îi sfătuieşte pe cetăţenii care intenţionează să participe la aceste manifestări religioase să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să evite conflictele de orice natură.Astfel, recomandăm cetăţenilor să nu aibă asupra lor sume mari de bani, iar, pe cât posibil, portofelul să-l păstreze în buzunarul interior al hainei. Doamnelor le recomandăm să fie atente la genţi şi poşete, iar celor care se deplasează cu autoturismul până în apropierea lăcaşului de cult le recomandăm să nu lase la vedere bunuri de val-oare.Totodată, conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile agenţilor rutieri şi să parcheze doar în locurile de parcare special amenajate.Având în vedere faptul că la aceste activităţi se preconizează participarea unui număr mare de persoane, poliţiştii vor asigura ordinea şi liniştea publică, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite. De asemenea, măsurile dispuse în această perioadă au în vedere şi fluidizarea traficului rutier în zona lăcăşurilor de cult.Aşadar, poliţia dâmboviţeană sfătuieşte cetăţenii care intenţionează să participe la astfel de activităţi să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să evite conflictele de orice natură.Sărbătoarea creştină a Botezului Domnului este un bun prilej de pelerinaj la biserică a fiecărui credincios. Pentru alţii însă, mulţimea de credincioşi adunaţi pentru reculegere nu reprezintă altceva decât o sursă de îmbogăţire rapidă, fără riscuri prea mari. Aceste furturi pot fi prevenite luând un minim de măsuri preventive.Astfel, recomandăm cetăţenilor să nu aibă asupra lor sume mari de bani, iar, pe cât posibil, portofelul să-l păstreze în buzunarul interior de la piept al hainei. Doamnelor le recomandăm să fie atente la genţi sau poşete, iar celor care se deplasează cu autoturismul până în apropierea lăcaşului de cult le recomandăm să nu lase la vedere bunuri de valoare.De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile agenţilor rutieri şi să parcheze doar în locurile de parcare special amenajate.
Pompierii la datorie
Pentru siguranţa cetăţenilor şi protejarea lăcaşurilor de cult, în perioada 05 – 07 ianuarie 2018, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa va întreprinde activităţi specifice, astfel:
– controale tehnice de prevenire, sprijin şi îndrumare efecu-ate de cadrele Inspecţiei de Prevenire la lăcaşurile de cult din judeţul Dâmboviţa (la care se preconizează o afluenţă mare de credincioşi), pentru verificarea asigurării măsurilor de apărare împortiva incendiilor;
– participarea personalului din cadrul inspectoratului la activităţile religioase ce se desfăşoară în lăcaşurile de cult, la care se preconizează o afluenţă mare de credincioşi, în scopul supravegherii bunei desfăşurări a slujbelor şi a prevenirii unor situaţii deosebite; subunităţile din cadrul inspectoratului:
– vor efectua activităţi de recunoaştere şi activităţi de informare preventivă la unităţi de cult din raioanele de intervenţie, distribuind cetăţenilor diverse materiale informative cu caracter preventiv (pliante, flyere);
– pe timpul manifestărilor religioase vor asigura intervenţia operativă la lăcaşuri de cult cu afluenţă mare de persoane din raioanele de intervenţie.
Având în vedere gradul sporit de vulnerabilitate la incendiu al lăcaşurilor de cult, în această perioadă, Inspecţia de Prevenire
din cadrul I.S.U. „Basarab I” al
judeţului Dâmboviţa recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor: accesul credincioşilor în incinta lăcaşului de cult va fi permis în limita capacităţii bisericii;
menţinerea uşilor de acces/evacuare în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase. În condiţiile unui număr foarte mare de credincioşi se recomandă desfăşurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericii;
parcarea autoturismelor per-soanale se va face astfel încât să nu se blocheze hidranţii de incendiu sau căile de acces pentru autospecialele de intervenţie; aprinderea şi aşezarea lumânar-ilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens; stingerea lumânărilor la terminarea activităţilor şi evacuarea resturilor în locuri sigure, în afara bisericii;
amplasarea mijloacelor de încălzire la distanţe de siguranţă faţă de materialele combustibile şi supravegherea acestora pe tot timpul funcţionării. Se va întrerupe alimentarea acestora înainte de începerea slujbelor religioase;
dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace de primă intervenţie şi menţinerea acestora în stare permanentă de funcţionare;
instruirea persoanelor cazate în spaţiile destinate primirii oaspeţilor din incinta mănăstirilor sau aparţinând acestora, precum şi a persoanelor cu sarcini de supraveghere, pentru cunoaşterea şi respectarea regulilor de prevenire a incendiilor la exploatarea mijloacelor de încălzire, a instalaţiilor electrice, a sistemului existent de alarmare în caz de incendiu şi la utilizarea focului deschis.
Jandarmii în mijlocul dâmboviţenilor
În perioada 6-7 ianuarie a.c., cu ocazia Marii Sărbători a Botezului Domnului (Boboteaza) şi a Sfântului Ioan Botezătorul, jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul procesiunilor şi slujbelor religioase oficiate la Catedrala Mitropolitană şi Catedrala Eroilor din Municipiul Târgovişte, Mănăstirea Dealu, Viforâta şi Schitul Peştera.
Totodată, jandarmii vor adopta măsuri specifice astfel încât manifestările tradiţionale prilejuite de obiceiurile anuale „Geavrele de Morteni” şi „Iordanul” ce se vor desfăşura la nivelul judeţului să se deruleze în condiţii de siguranţă, concomitent cu prevenirea faptelor antisociale şi soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la cetăţeni.
În aceste misiuni vor fi angrenaţi peste 40 de jandarmi. Având în vedere faptul că în fiecare an la aceste mari slujbe religioase participă un public numeros, recomandăm credincioşilor:
– să respecte indicaţiile şi traseele de deplasare stabilite de organizator;
– să evite îmbulzeala;
– să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor persoanele;
– să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.
Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>