ANINOASA – ZIUA EROILOR NEAMULUI, O ZI PLINĂ DE ÎNCĂRCĂTURĂ EMOŢIONALĂ ŞI SPIRITUALĂ

Date:

ANINOASASărbătoarea tradiţională a comunei Aninoasa, pe care comunitatea o sărbătoreşte an de an de Ziua Eroilor, a avut, de această dată, conotaţii deosebite, şi aceasta, pentru că s-au împlinit 560 de ani de atestare documentară a localităţii. Ca de obicei, manifestările organizate au fost diverse, ele adresându-se tuturor categoriilor şi gusturilor.
Oaspeţi importanţi de la Târgovişte au fost alături de comunitate pe parcursul evenimentului. Putem vorbi aici despre senatorul Leonardo Badea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Ion Marinescu, secretarul judeţului – Ivan Ivanoff, şefi de servicii din cadrul CJ. Cu prilejul şedinţei festive a Consiliului Local Aninoasa, au fost acordate hrisoave de recunoştinţă. De asemenea, au fost instituite premiile anuale ale comunei. Primii laureaţi au fost: Poliana Cristescu, Lucian Grigorescu, George Coandă, gen. Constantin Tănase, Ovidiu Rizescu – prof. de sport, pentru merite deosebite în promovarea comunităţii aninoşene. în acelaşi context, a avut loc lansarea noului pliant turistic al comunei şi a fost lansat volumul „Cine a furat culorile?”, semnat Victor Mihalache. Primarul localităţii, Constantin Maricescu, alături de viceprimarul Vasile Holban, i-a invitat pe toţi cei prezenţi la comemorarea eroilor neamului. Parada cu fanfară a pornit de la sediul administrativ al localităţii şi s-a încheiat la monumentul eroilor din Aninoasa. Aici a avut loc oficierea serviciului religios, în memoria eroilor neamului. Au urmat alocuţiuni şi depuneri de coroane şi flori, atât la monumentul de la Aninoasa, cât şi la cel de la Săteni. „Este o zi mare, plină de încărcătură emoţională şi spirituală, deoarece comemorăm şi omagiem eroii neamului românesc şi sărbătorim Înălţarea de-a dreapta Tatălui Domnului Iisus Hristos. Ziua omagierii eroilor naţionali este ziua în care noi, cei în viaţă, ar trebui să ne măsurăm credinţa umanitarismul, conştiinţa şi dragostea de ţară, în raport cu anvergura dată de reperele morale şi spirituale ale neamului românesc. În calitate de primar al comunei Aninoasa vă îndemn să vă educaţi copiii în spiritul respectului pe care trebuie să îl avem cu toţii faţă de eroii acestui neam. Fie ca cele mai bune gânduri să ne îndrume spre realizarea binelui comun în ţara noastră. Tot astăzi, Aninoasa aniversează împlinirea a 560 de ani de atestare documentară. Astăzi, şi în fiecare an de Sfânta zi de Înălţare, noi, locuitorii comunei Aninoasa, sărbătorim localitatea prin acte de religie, cultură şi sport”, a declarat primarul localităţii, Constantin Maricescu. Tinerii din localitate au fost invitaţi să participe la prima ediţie a crosului Aninoasa, în care nu există învingători şi învinşi, eveniment ce a avut drept mesaj îndemnul de a îmbrăţişa un regim de viaţă sănătos, în care sportul trebuie să fie parte integrantă.
Ca în fiecare an, complexul de manifestări s-a încheiat cu Festivalul Folcloric „În sat la Aninoasa”, ajuns la ediţia cu numărul XVIII, la care au fost prezenţi interpreţi de marcă, precum: Simona Dinescu, Camelia Conovici, Nicoleta Vasile, Gheorghe Ciucioiu, Liliana Mocănescu, Constantin Dolănescu, Denisa Grecu şi alţii. Nici tinerii nu au fost uitaţi, pentru ei evoluând: Radhu, Marcko, Ella, Cristina şi Victor, „Clubul Victorioşilor” şi Ansamblul „Vestitorii Aninoasei”. Invitaţi de onoare din Torak (Serbia) şi Caransebeş (judeţul Caraş-Severin) au întregit sărbătoarea. Regia artistică şi prezentarea sunt asigurate de Cristina Ilie şi Victor Mihalache.
A fost, ca de fiecare dată, o sărbătoare complexă, cu multe manifestări cultural-artistice şi sportive, desfăşurate în toate cele trei localităţi ale comunei. Putem să mai amintim, în afară de cele menţionate anterior, pelerinaje, micro-spectacole, vernisaje de expoziţii, spectacolul pentru copii „Iepuraşul vânător”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident rutier în localitatea Mătăsaru, cinci persoane au fost rănite 

Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați...

Scandalul de la Bălteni, s-a lăsat  cu arestări

Duminică seară, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au...

Promovarea integrității în învățământul liceal și universitar

În perioada 1 aprilie - 30 aprilie 2024, ofițerii...

Alertă în aplicația InfoCons!

Combustibilul utilizat la umflarea airbagului soferului se poate degrada...