ACŢIUNEA TRUCK&BUS -TRANSPORTATORI DE PERSOANE ŞI DE MARFĂ VIZAŢI

Date:

Poliţiştii au verificat peste 255.000 de autovehicule destinate transportului public şi transportului de marfă şi au aplicat peste 6.400 de contravenţii, în urma unei acţiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere grave.
În perioada 20 – 26 iulie a.c., Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a coordonat, la nivel naţional, o acţiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri şi conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Pe parcursul celor şapte zile, poliţiştii au verificat peste 255.000 de autovehicule (dintre care 9.537 de autovehicule destinate transportului de persoane şi 16.121 de autovehicule destinate transportului de marfă).

Astfel, au fost sancţionaţi 1.864 de transportatori de persoane (dintre care 259 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 13 pentru conducerea vehiculelor sub influenţa alcoolului, 331 pentru neutilizarea centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor de retenţie, 17 pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă, 79 pentru că au condus un autovehicul cu defecţiuni tehnice, 126 pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, precum şi 31 pentru abateri constatate la aparatele tahograf, 22 pentru depăşirea masei total maximă autorizată a vehiculului).
De asemenea, pentru neregulile constatate la regimul transportului public de marfă, poliţiştii au aplicat 4543 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 780 pentru depăşirea vitezei regulamentare de deplasare, 41 pentru conducere sub influenţa alcoolului şi 1.182 pentru neutilizarea centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor de retenţie.

129 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă, 336 pentru defecţiuni tehnice, 388 pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, 76 pentru depăşirea limitei maxime admise a greutăţii în cazul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată < 12,5 tone, alte 70 pentru depăşirea limitei maxime admise a greutăţii în cazul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată > 12,5 tone şi 20 pentru lipsa unor documente ale operatorilor de transport, 159 pentru lipsa unor documente ale vehiculului. Au mai fost constatate 209 de abateri privind funcţionarea aparatului tahograf şi 55 utilizarea incorectă a acestuia.
Pentru fixarea necorespunzătoare a mărfurilor au fost aplicate 67 de sancţiuni contravenţionale, iar pentru nerespectarea normelor privind transportul mărfurilor sau deşeurilor periculoase au fost aplicate 10 sancţiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Accident rutier în localitatea Mătăsaru, cinci persoane au fost rănite 

Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați...

Scandalul de la Bălteni, s-a lăsat  cu arestări

Duminică seară, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au...

Promovarea integrității în învățământul liceal și universitar

În perioada 1 aprilie - 30 aprilie 2024, ofițerii...

Alertă în aplicația InfoCons!

Combustibilul utilizat la umflarea airbagului soferului se poate degrada...