15 milioane de euro la dispoziţia fermierilor care vor să asigure culturile agricole

Date:

Fermierii vor putea beneficia de fonduri europene în valoare totală de 15 milioane de euro, pentru asigurarea culturilor agricole, printr-o nouă linie de finanţare pentru care s-a anunţat oficial perioada de înscriere.
Fermierii se vor putea înscrie online, la AFIR, până pe 30 noiembrie 2020, ora 16.00, la această nouă sesiune a submăsurii submăsurii 17.1 -Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a menţionat că se începe cu sectorul vegetal, iar perioada de primire a cererilor de finanţare în care se vor putea depune cererile de finanţare aferente contractelor de asigurare pentru sectorul zootehnic va fi comunicată ulterior şi anunţată pe site-
ul AFIR.
O noutate este faptul că se va organiza o singură sesiune anulă de primire a cererilor de finanţare, faţă de sesiunea precedentă, când existau sesiuni diferite pentru culturile de primăvară şi pentru cele de toamnă.
Ghidul solicitantului aplicabil pentru sesiunea din acest an, include o serie de modificări:

  • intensitatea unică a sprijinului financiar care este acum de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătită efectiv de către fermier (solicitantul finanţării), faţă de sesiunea ante

rioară când intensitatea era calculată în funcţie de dimensiunea exploataţiei asigurate.

  • eliminarea obligativităţii de a prezenta extrasul din Registrul Agricol şi acceptarea documentelor aferente plăţilor prin POS pentru justificarea plăţii a cel puţin 50% din valoarea integrală a primei de asigurare.
  • A fost simplificată şi Cererea de finanţare, în sensul eliminării obligativităţii de a completa suprafeţele asigurate pentru fiecare parcelă, precum şi a calculului privind dimensiunea economică a exploa-taţiei.

Solicitanţii trebuie să fie fermieri active;să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile eligibile prevăzute de Ghidul solicitantului şi să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul şi la termenele prevăzute în contract.
Riscurile eligibile în cadrul acestei linii de finanţare sunt fenomenele climatice nefavorabile, respectiv: seceta, arşiţa, inundaţiile, grindina, îngheţul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torenţiale sau ploile excesive şi de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada.
De asemenea, printre riscurile eligibile pentru finanţare se numără şi infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin intermediul submăsurii 17.1 sunt eligibile pentru decontarea asigurărilor şi riscurile asociate bolilor animalelor care figurează în Anexa II la Regulamentul (UE) nr. 652/2014 şi care nu fac obiectul despăgubirilor prin alte programe cu finanţare europeană sau naţională.
Producerea unui fenomen climatic nefavorabil sau a infestării cu organisme de carantină dăunătoare plantelor trebuie să fie recunoscute în mod oficial de către autorităţile competente din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...

 Este nevoie de voluntari pentru BABEL F.A.S.T 2024 

Festivalul Babel își (re)cheamă voluntarii la înrolare. Cei care...