Târgoviste: Tratamente avio pentru combaterea insectelor de disconfort

Date:

Primăria Municipiului Târgovişte informează că, în perioada 23 – 27 iunie, în intervalul orar 05.30 – 10.30, se vor efectua acţiuni de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa municipiului Târgovişte (inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom).
În cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină), la termenul menţionat, acţiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activităţi. Se vor folosi substanţe din divizia Bayer şi avizate de Ministerul Sănătăţii Publice.
Combaterea dăunătorilor se va realiza cu insecticidul K-OTHRINE PROFI EC 250 şi SOLFAC TRIO EC 200, insecticid formulat special pentru avio-trata-mente şi aplicare ULV.
Produsele nu sunt dăunătoare pentru oameni şi nici pentru mediul înconjurător, însă sunt toxice pentru albine şi organismele acvatice. Pentru evitarea intoxicaţiilor familiior de albine se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanţă de 10 kilometri faţă de locul unde se execută tratamentul. De asemenea, trebuie evitat păşunatul şi consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...

 Este nevoie de voluntari pentru BABEL F.A.S.T 2024 

Festivalul Babel își (re)cheamă voluntarii la înrolare. Cei care...