Cea mai rea dintre toate lumile posibile (55) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis_
în prezent, cartierele bidonville-ului din Delhi au canalizare, dar rezidenţii nu au suficientă apa de băut, iar cantitatea de apă nu este suficientă nici pentru golirea canalizării astfel încât aceasta se înfundă, iar mizeria strânsă ajunge să se verse în locuinţe şi pe stradă. Din această cauză, malaria şi holera s-au răspândit cu rapiditate, iar locuitorii acestor cartiere au început să moară pe capete din cauza apei potabile contaminate. Astfel, vara, scrie Verma, „beneficiarii proiectului de reabilitare a bidonville-ului (sau, pentru a spune lucrurilor pe nume, cei afectaţi de proiect) au parte de toate relele reflectate în lipsa de apă potabilă, în înfundarea canalizării, în apariţia de noi boli, în haosul provocat de muson ceea ce duce la apariţia unui nou val de plângeri ce vizează infrastructura proiectului, făcută de mântuială (…)”. 1)
Verma critică la modul extrem de dur şi programul de repartizare în noi locuinţe a locuitorilor cartierului Aranya, program ce a fost şi el premiat, fiind unul dintre nenumăratele proiecte prin care se repartizau locuinţe doar unei mici părţi dintre cei expuzaţi, inclusiv celor care nu avuseseră deloc o locuinţă ceea ce le-a adus celor care au conceput programele renu-mele de „salvatori ai bidonville-urilor”. în realitate, cea mai mare parte a reuşitelor puse pe seama programelor au rămas doar pe hârtie, în practică, concretizarea lor neavând loc.
„Adevărul, referitor la cartierul Aranya, este că toate elementele pentru care a fost premiat proiectul, pur şi simplu nu s-au regăsit în realitatea concretă. Nu sa construit centrul cartierului, nu s-au făcut spaţiile verzi pe unde să treacă pietonii şi nu au fost mutaţi cei 40.000 de săraci. Toate acestea nu existau decât pe hârtiile unde se proiectase noul cartier, iar de atunci au trecut zece ani de când ei se tot laudă cu schiţele cartierului, cu ideea de proiect, un proiect de care nu suntem siguri că va funcţiona, deoarece nu a fost confruntat cu realitatea”. 2)
Chiar şi analiştii mai puţin duri decât Verma, ai programul au ajuns la concluzia că, chiar dacă cooperarea dintre Banca Mondială şi ONG-uri, în ceea ce priveşte reabilitarea bidonville-urilor, a avut ca finalitate unele reuşite frumoase, pe plan local, marea majoritate a săracilor fără o locuinţă a fost lăsată în voia soartei. ONG-urile, consemnează scriitorul şi militantul Arundhati Roy, „au ajuns să funcţioneze ca supape. Ele deturnează şi potoleşte furia politică şi procedează în aşa fel încât aceasta să nu explodeze”.3) Discursurile oficiale siropoase despre „delegarea puterii către cei interesaţi în rezolvarea problemei sărăciei” şi „buna guvernare” nu fac decât să ocolească problemele cruciale despre inegalitatea mondială şi datoria ţărilor sărace şi nu sunt până la urmă decât nişte discursuri de circumstanţă ce trebuiau rostite pentru a masca absenţa oricărei macrostrategii pentru lupta împotriva sărăciei urbane. Această conştientizare a prăpastiei dintre promisiunile făcute săracilor şi nevoile lor reale explică oarecum fervoarea cu care instituţiile internaţionale ce acordă împrumuturi şi ONG-urile au îmbrăţişat tezele lui Hernando de Soto, afaceristul peruvian devenit guru al populismului neoliberal.
1) Gita Verma, Slumming India: A Chronicle of Slums and Their Saviours, New Delhi, 2002, p. 815 şi p. 33-35.
2) Ibid., p. 90-91.
3) Arundhati Roy, The Checkbook and the Cruise Missile: Conversation with Arundhati Roy, Boston, 2004, p.82.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.