Cea mai rea dintre toate lumile posibile (45) De la explozia urbană la bidonville-ul global

John Betancur a observat în Bogota o situaţie asemănătoare cu cea din Mexico, unde finanţările generoase sunt acordate doar clasei de mijloc, în timp ce categoriile cele mai sărace le primesc cu ţârâita. De asemenea, în Lima, majoritatea locuinţelor sociale sau subvenţionate este acaparată de clasa de mijloc sau de funcţionari.
De asemenea, elitele urbane şi clasele de mijloc din lumea a treia au reuşit foarte bine să scape de plata impozitelor locale. „în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, notează Oberai, reprezentant al Organizaţiei internaţionale a muncii, potenţialul obţinut de pe urma venitului oferit de fiscalitate, nu este folosit la adevăratul său randament. Sistemele existente au tendinţa de a suferi din cauza unei administraţii puţin performante în ceea ce priveşte estimarea valorii bunurilor, din cauza unei eroziuni considerabile a bugetului datorată multiplicării exonerărilor şi scăzutei performanţe în ceea ce priveşte colectarea impozitului.”1 Adevărul este că Oberai este prea politicos în exprimare: orăşenii bogaţi din Africa, Asia de Sud şi o mare parte din America Latină sunt, în mod criminal, masiv subimpozitaţi de guvernele locale. în plus, cum oraşele confruntate cu dificultăţi financiare au fost obligate să recurgă la sisteme de impozitare şi la încasări ce se diminuează progresiv – de exemplu, Mexico, a avut doar 40% încasări de pe urma taxelor şi impozitelor preferenţiale – povara impozitării a fost transferată, în modul cel mai unilateral, de la bogaţi la săraci. într-o analiză comparată, făcută rar, dar cu atât mai preţioasă, a administraţiei fiscale a zece oraşe din lumea a treia, Nick Devas evidenţiează o schemă de impozitare ce se diminuează progresiv cu regularitate, la care se adaugă lipsa de interes pentru evaluarea şi strângerea de taxe în ceea ce-i priveşte pe cei bogaţi.
în mare parte, responsabil pentru această situaţie dificilă prin care trec cele mai multe oraşe din lumea a treia este FMI care, de pe poziţia sa de paznic financiar al ţărilor ce s-au împrumutat, impune aplicarea unui sistem de calculare a impozitelor pe serviciile publice, diminuate progresiv, fără să ceară, în paralel, impozitarea averilor, a consumului excesiv sau a proprietăţilor. De asemenea, Banca Mondială duce o adevărată cruciadă pentru a impune oraşelor din lumea a treia „buna guvernare”, anulându-le şansele de a aplica această zisă „bună guvernare” deoarece foarte rar le permite să nu aplice sistemul texării progresive.
„Uzurparea” şi inegalitatea fiscală sunt semnul unei slabe puteri politice a majorităţii sărace din cele mai multe oraşe din lumea a treia. Democraţia urbană continuă să fie excepţia şi nu regula, mai ales în Africa. Chiar dacă săracii ce locuiesc în bidonville-uri au drept de vot, rar îl pot folosi ca o armă pentru a obţine redistribuirea cheltuielilor şi resurselor fiscale: tot felul de strategii structurale – fragmentarea politicii urbane, controlul bugetelor de către autorităţile regionale sau naţionale, apariţia de agenţii autonome – sunt puse în aplicare pentru a izola administrarea oraşelor de puterea populară.
1) A.S.Oberai, Population Growth, op. cit., p. 169.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.