Cea mai rea dintre toate lumile posibile (33) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis
Migraţiile urbane au fost puternic împiedicate şi în America Latină, dar mai puţin sistematic în comparaţie cu Asia. înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, majoritatea săracilor din oraşele Americii Latine trăia în locuinţe închiriate, în centru aşezărilor urbane, dar , spre sfârşitul anilor ’40, industrializarea ce a redus importurile a declanşat o spectaculoasă creştere a numărului de squatteri ce s-a stabilit la periferia oraşului Mexico şi a altor oraşe sud-americane. Ca reacţie la proliferarea bidonville-urilor, autorităţile din mai multe state, sprijinite şi de clasele de mijloc urbane, au recurs la măsuri extrem de dure împotriva construirii ilegale de locuinţe. Cum foarte mulţi dintre noii imigranţi urbani erau indigenitas sau urmaşii sclavilor de pe vremuri, acest „război declarat bidonville-urilor” a căpătat de multe ori un aspect rasist.
Marcos Perez Jimenez, dictatorul venezue-lean de după al Doilea Război Mondial, a fost unul dintre cei mai mari şi brutali dărâmători de locuinţe construite ilegal. Conform relatărilor a trei absolvenţi UCLA, „soluţia folosită de guvernul (său) pentru rezolvarea problemelor apărute în barrios a fost buldozerul.Un om însărcinat cu evacuarea coordona încărcarea bunurilor şi bagajelor în camioanele aduse la faţa locului. Ca totul să se desfăşoare conform planului, erau aduşi şi poliţiştii care-i potoleau pe reclcitranţi. După ce rezidenţii, cu tot cu bunurile lor, erau duşi în apartamentele noi din altă zone, casele evacuate, construite ilegal, erau dărâmate cu buldozerele”. Astfel, squat-terii erau duşi cu forţa la marginea oraşului Caracas, obligaţi să trăiască în superblocuri , cu cincisprezece etaje, apatamentele semănând cu cuştile pentru iepuri, aceste construcţii nefiind agreate de cei duşi să locuiască în ele.
în Mexico, clasa istorică, de mijloc, l-a ridica pe Ernesto Uruchurtu la rang de erou, acesta luptându-se permanent, în timpul celor două mandate de primar pe care le-a avut (1952 -1958, 1964 – 1966) cu valul imens desăraci ce veneau de la sate să se stabilească la oraş, atraşi de modelul de creştere economcă naţională „centrat pe Mexico DF”, creat şi aplica de PRI (Partidul revoluţionar instituţional). Când a ajuns în fruntea primăriei, în 1952, mii de tărani, provenind din zona de centru a Mexicului, erau pur şi simplu „paraşutaţi” la periferia capitalei. Taberele cu squatteri, denumite popular colonias populares, care, în 1947, adăposteau doar 2,3% din populaţia capitalei, în cinci ani ajunseseră să aibe aproape un sfert din populaţia totală a oraşului Mexico. Nemaiputând controla afuxul de noi veniţi din mediul rural, Uruchurtu a dat un decret pentru a expulza pe toţi paracaidista, reuşind astfel să cureţe străzile de toţi vânzătorii ilegali, suspendând drepturile de găzduire şi de acordare de servicii în colonias-urile deja existente. După cum a remarcat sociologul Diane Davis, state-gia de creştere controlată a populaţiei, aplicată de Uruchurtu, reflecta prejudecăţile sale rasiste, expunse în timpul campaniei electorale: „Asemenea multora dintre locuitorii capitalei, Uruchurtu acuza valurile masive de migranţi săraci, dar cu studii, uneori veniţi din India, că au provocat ruinarea materială şi socială a oraşului”.1) Barierele instituţionale puse în faţa rapidei creşteri a populaţiei urbane au fost înlăturate de circumstanţele create de contrarevoluţiile coloniale şi de câştigarea independenţei naţionale în Africa şi Asia, dar şi de răsturnarea dictaturilor şi regimurilor politice din America Latină care nu s-au bucurat de sprijinul populaţiei. împinşi spre oraş de forţe economice brutale şi de neevitat, săracii şi-au revendicat cu patimă „dreptul de cetate”, chiar dacă acest drept se concretiza chinuit în locuirea într-o magherniţă de la periferie.Mai mult decât foametea şi datoriile, războiul civil şi represiunile declanşate din cauza acestuia au fost motivele crud de eficiente ce au declanşat urbanizarea ilegală a celor veniţi din mediul rural, în anii ’50 şi ’60.
Astfel, pe subcontinentul indian, Mare împărţire a populaţiei pe motive etnico-reli-gioase a determinat milioane de oameni să se stabilească în bidonville-uri. Bombay, Delhi, Calcutta, Lahore şi Dacca au fost obligate să absoarbă potopul de refugiaţi provocat de violenţele din 1948 (Marea împărţire, când indienii musulmani au revendicat dreptul lor de a aveau un stat independent şi separat de India), din 1964 (războiul indo-pakistanez) şi din 1971 (secesiunea Bangladeshului). Populaţia Bom-bayului, ce avea un ritm de creştere anual sub 2%, în timpul ultimelor decenii ale stăpânirii britanice, aproape că s-a dublat la sfârşitul anilor ’40 şi începutul anilor ’50, din cauza valului masiv de refugiaţi aflaţi la limita mizeriei, veniţi din Pakistan, dar şi din cauza concomitentei expansiuni, ce-i drept mai lente decât sosirea refugiaţilor, a industriei textile. în paralel, în anii ’50, jumătate din populaţia oraşelor Karachi şi Hyderabad era formată din „muhajiri”, refugiaţi musulmani veniţi din Pendjabul oriental. Mai târziu, în anii ’70, lor li s-au alăturat sute de mii de bihari zdrenţăroşi ce erau ţărani şi „dublu migranţi”, indieni de credinţă musulmană ce se stabiliseră, după Marea împărţire, în Pakistanul de Răsărit, iar după ce acesta a devenit statul independent Bangladesh, migrând în fostul Pakistan de Vest, devenit Republica Pakistan. încă de la început, după separarea indienilor musulmani de cei hinduşi, refugiaţii, ce trăiau în taberele special amenajate pentru ei, depindeau masiv de ajutoarele umanitare acordate de binefăcători politicieni, dar şi de partidele corupte, ce se foloseau de aceşti amărâţi în campaniile lor electorale. Rezultatul: atât în Pakistan, cât şi în India, fapt devenit de notorietate, fluctuaţia dezvoltării bidonville-urilor depindea de ciclurile electorale. în Karachi, acapararea terenurilor şi subîmpărţire ilegală a acestora creştea doar în anii electorali, iar în India, anii electorali le oferea squatterilor puterea necesară de a exercita presiuni asupra autorităţilor ca să obţină intrarea în legalitate a bustee-urilor 2) lor, sau libertatea de a ameliora calitativ întreaga infrastructură.
1) Diane Davis, Urban Leviathan: Mexico City in the Twentieth Century, Philadelphie, 1994, p. 132 – 135 şi p. 155.
2) cartier locuit de săraci, bidonville.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.