Ziua porţilor deschise la Geo-Sting, una dintre companiile dâmboviţene de top

Date:

Ca o frumoasă avanpremieră la Ziua Pompierilor, la Geo-Sting, una dintre cele mai bine cotate companii ale judeţului şi printre primele din ţară specializate în asigurarea serviciilor private pentru situaţii de urgenţă, au avut loc mai multe acţiuni sub genericul „Ziua porţilor deschise”. Primii musafiri au fost elevii Şcolii Gimnaziale „Smaranda Gheorghiu”, care au avut o experienţă de neuitat, fiind pur şi simplu fascinaţi de echipamentele şi autospecialele prezentate de profesioniştii de la Geo-Sting. A ajuns rapid în centrul atenţiei „astronautul” – pompierul îmbrăcat în costumul de protecţie ignifug şi mai toţi copiii au ţinut să urce la bordul autospecialelor cu sistemele de avertizare în funcţiune.
Tot astăzi au trecut pragul Geo-Sting personalităţi politice marcante şi din administraţia judeţului – Adrian Ţuţuianu, vicepreşedintele Senatului României, deputatul Oana Vlăduca, Daniel Comănescu -preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, prefectul Antonel Jîjîie. Nu în ultimul rând trebuie amintiţi reprezentanţii mediului de afaceri dâmboviţean, clienţii şi colaboratorii acestei firme în care cuvintele de ordine sunt profesionalismul, eficienţa, calitatea şi respectul pentru beneficiari.
În cuvinte puţine dar bine cumpănite, domnul Georgică Dumitru, administratorul Geo-Sting, a vorbit despre patriotismul şi actul de curaj extraordinar al membrilor Detaşamentului de Pompieri care şi-au dat viaţa în luptele de pe Dealul Spirii, la 13 septembrie 1848, dar şi despre continuitate şi rolul tot mai important pe care îl au în economie dar şi în viaţa de zi cu zi structurile publice şi private specializate pentru intervenţii în situaţii de urgenţă. Georgică Dumitru a scos în evidenţă faptul că structurile private bine pregătite şi echipate reprezintă un sprijin competent extrem de util pentru inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, acesta fiind unul dintre motivele pentru care se impune o legislaţie coerentă şi clară în domeniu. Pentru că aici nu se pune problema unei competiţii ci doar a unei cooperări cât mai eficiente între sectorul public şi cel privat, în beneficiul comunităţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...

 Este nevoie de voluntari pentru BABEL F.A.S.T 2024 

Festivalul Babel își (re)cheamă voluntarii la înrolare. Cei care...