Psihologia politică şi apărarea socială (II)

dr. Gustave Le Bon
A trecut de mult vremea când zeii hotărau cum se va desfăşura istoria omenirii. A dispărut definitiv Soarta binevoitoare ce ne îndruma primii noştri paşi nesiguri. Lăsat să-şi decidă el însuşi destinul, neprotejat de nimeni, omul a trebuit să-şi croiască singur drumul, prin înfiorătorul haos al lumii, ale cărei forţe necunoscute lui, îl constrângeau să i se supună. Chiar şi în prezent, aceste forţe îl domină, dar în fiecare zi, el învaţă, la rândul său, să le domine. Tocmai această dominare, din ce în ce mai accentuată, a omului asupra naturii este desemnată prin folosirea cuvântului progres.
Dar, să stăpâneşti natura nu a fost de ajuns. Trăind în societate, omul a trebuit şi trebuie în continuare să înveţe să se controleze şi să respecte legile de comun acord acceptate de societatea pe care tot el a creat-o. Însă nu mulţimii, ci conducătorilor pe care masele i-a pus în fruntea naţiunilor, le revine sarcina de a da legi, de a le modifica pe cele deja existente, ce nu mai corespund în totalitate cu cerinţele evoluţiei societăţii şi, în consecinţă, de a face ca legile să fie respectate de
toţi.
O bună cunoaştere a mijloacelor ce permit să guvernezi cu folos popoarele, adică psihologia politică, a fost mereu o problemă greu de rezolvat şi un aspect dificil de aplicat pentru realizarea unei societăţi umane echilibrate. Obligativitatea cunoaşterii psihologiei politice este tot mai evidentă, mai ales în zilele noastre, când noi necesităţi economice, apărute în urma progreselor ştiinţei şi dezvoltării industriei, au început să devină tot mai apăsătoare, strivind din ce în ce mai mult existenţă de zi cu zi, scăpând totodată, sub forme diferite, de sub controlul guvernelor investite de popor cu puterea de a controla şi echilibra existenţa socială.
Cu toate acestea, psihologia politică suportă şi ea consecinţele stării de incertitudine menţinută de ştiinţele sociale. Dar, în ciuda acestui aspect, psihologia politică trebuie folosită fără ezitare, aşa cum se prezintă actualmente, căci evenimentele sociale şi economice nu aşteaptă, obligându-ne să mergem mai departe. Evoluţia sau involuţia socială, respectiv economică, obligă guvernele fiecărui stat să adopte decizii care, de cele mai multe ori, au o importanţă considerabilă, iar o decizie greşită poate determina destinul mai multor generaţii, secolul care l-a precedat pe al nostru oferind numeroase exemple.
Cele mai importante reguli pentru guvernarea oamenilor sunt cele referitoare la acţiune. Când să acţionezi, cum să acţionezi şi în ce limite să acţionezi? Răspunsul la aceste trei întrebări constituie toată arta politicii de a conduce oamenii.
O analiză atentă a tuturor greşelilor politice ce abundă din plin în toată istoria omenirii, ne arată că, de regulă, au drept cauză generală erori de natură psihologică.
Activitatea în domeniul artei şi ştiinţei respectă anumite reguli pe care nu le poţi încălca fără a nu suporta consecinţele acestei încălcări. De asemenea, există reguli precise şi pentru guvernarea oamenilor, dar descoperirea lor este foarte dificilă, desigur, deoarece foarte puţine, până acum, au fost formulate cu claritate.
Singurul tratat adevărat de psihologie politică, cunoscut, a fost publica de un ilustru florentin, respectiva lucrare făcându-l nemuritor.
Marmura de lux ce apără somnul său etern se află sub bolţile celebrei bisericii Santa-Croce din Florenţa. Acest panteon al gloriilor Italiei adăposteşte magnifice monumente ridicate în amintirea bărbaţilor ce au constituit măreţia sa: Michelangelo, Galilei, Dante etc. Meritele acestor semizei ai gândirii sunt imprimate, în acest panteon, cu litere de aur.
În această galerie de ilustre umbre, nu există decât un singur mormânt al cărui epitaf s-a considerat inutil să fie lung. Avem doar o simplă precizare: Machiaveli, 1527. Tanto nomini nullum par ebgium. (Niciun elogiu nu poate egala ca valoare acest nume).
Opera care i-a adus autorului său un epitaf aşa de glorios şi de succint, este un volumaş intitulat Principele, aceasta fiind lucrarea la care am făcut aluzie în rândurile de mai sus. Ilustrul gânditor a formulat în această carte reguli precise referitoare la arta de a guverna oamenii, dar erau oamenii timpului său şi nu al altuia.
Tocmai pentru că s-a uitat această condiţie esenţială, cartea atât de admirată la vremea ei, mai târziu, când societatea a evoluat, a fost analizată, astfel încât nu s-a mai citit decât rar Principele, mai mult citindu-se studiile redactate despre autor şi opera sa. Astfel, încetând să mai reflecte necesităţile noilor vremuri, din acel moment Machiaveli a devenit cu adevărat machiavelic.
Tradus din franceză spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali, de către Mircea COTÂRŢĂ