Socoteşte-te mai rău decât toţi

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Duhul rău ne propune mereu planurile sale rele, însă noi, dacă le primim, atunci plecăm în „ţara îndepărtată” de credinţa, bunătatea şi omenia poporului nostru. Singurele mijloace de eliberare de sub tirania duhului rău şi de recunoaştere a intenţiilor sale rele sunt smerenia, postul şi rugăciunea. Acestea sunt capabile să înalţe la Cer pe fiecare creştin. Chiar atunci când ni se pare că suntem părăsiţi de oamnei şi de Dumnezeu şi iadul este gata să ne înghită, smerenia, rugăciunea şi postul, vor îndepărta de la noi toate puterile cele potrivnice.
Ce trebuie făcut? Îmi spunea părintele meu duhovnic: „socoteşte-te mai rău decât toţi! Recunoaşte-te a fi cel dintâi dintre păcătoşi. Pentru că, adeseori, din cauza iubirii de noi, nu ne considerăm răi, ci ne socotim buni; ne străduim să ne îndreptăţim pe noi înşine şi faptele noastre păcătoase, cu toate că în sufletul nostru se ascund şi lucrează diferite plăceri şi patimi”…
Aşadar, atunci când, în viaţă, ceva nu merge bine, smereşte-te mai mult şi totul va fi bine. Prima condiţie pentru o viaţă mai bună, pentru primirea ajutorului divin, este să renunţăm la mândrie, uitând de toate laudele şi avantajele lumeşti. Fiecare dintre noi trebuie să recunoască, că este nedrept înaintea lui Dumnezeu şi dacă El nu-i va da o mână de ajutor, ca oarecând lui Petru care se îneca, va pieri în bezna păcatului. Într-o astfel de conştientizare să ne îndreptăm inima către singurul salvator -Dumnezeu – cu nădejdea că vom fi miluiţi şi izbăviţi.
„Iată, securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Matei 3,10). Dacă ne-am aminti mai des aceste cuvinte, ce bine ar fi! Ai grijă, omule, că securea dreptăţii lui Dumnezeu stă la rădăcina vieţii tale… Un singur cuvânt al Lui şi viaţa ta va fi răpusă de coasa morţii. Şi atunci totul s-a sfârşit. Nu mai poţi face nimic. Iar pentru cei care n-au vrut să se smerească şi să trăiască după poruncile lui Dumnezeu şi au trăit după legile lor proprii, vor începe suferinţele chinuitoare veşnice.
Însă, îndreptarea nu stă doar în cuvinte şi sfaturi, ci în fapte. „Faceţi roade vrednice de pocăinţă” (Matei 3,8) – zice Sf. loan Botezătorul. Adică, cu sinceritate şi din toată inima să renunţăm la toate fărădelegile pe care le-a recunoscut conştiinţa noastră. Fără îndoială că e greu să renunţi la obiceiurile rele. Însă, efortul acesta este salvator.
Fiecare putem să-i arătăm lui Dumnezeu îndreptarea vieţii noastre, în limitele chemării noastre (serviciului) din societate, prin împlinirea cu sârguinţă a datoriilor, prin a iubi binele, a plânge cu cei ce plâng şi a te bucura cu cei care se bucură, prin a te strădui către viaţa veşnică.
Oameni buni! Nu ne spune oare conştiinţa: ar trebui să renasc sufleteşte, ar trebui să las sau să schimb multe în viaţa mea?
Dumnezeu este atât de aproape de noi toţi şi ne iubeşte atât de mult încât este mereu gata să ne ajute. De aceea, atunci când te atacă gândurile, îndreaptă-te către El; când simţi că începe să fiarbă răutatea în tine, ura faţă de cineva, strigă către Maica Domnului: „Stăpână, ajută-mă că sunt neputincios, nu pot, dar vreau să fiu bun!”; roagă-te din inimă, cu lacrimi şi aşa cum mama aleargă din toate puterile către copil atunci când începe să plângă, la fel şi Maica Domnului te va ajuta. Aşa cum o mamă îşi iubeşte în mod deosebit copilul bolnav şi se îngrijeşte de el, la fel şi Maica Domnului cu Fiul ei, întinde mâinile către toţi, chemându-i: „Veniţi la Mine toţi…” (Matei 12,28).
Trebuie să ne purtăm sarcinile unul altuia; atunci când vedem că omului îi este greu, trebuie să ne apropiem de el, să luăm asupra noastră povara sa, să-l ajutăm cu ce se poate. Căci durerea spusă altuia se înjumătăţeşte. Procedând în acest fel, vom renunţa la „eul” nostru, acesta va înceta să ne mai chinuie şi, atunci când se va petrece aceasta, vom fi pe calea cea dreaptă, ne vom apropia de Hristos. Dumnezeu rânduieşte să întâlnim oameni, în viaţă, nu în mod întâmplător. Îl aduce pe om la tine ca să-i dai ceea ce el nu are, să-l înveţi dragostea, smerenia, blândeţea, într-un cuvânt să-l aduci la Hristos prin exemplul tău. Dacă îl vei refuza şi nu-l vei ajuta cu nimic, atunci Dumnezeu îi va oferi ajutorul, dar tu pierzi posibilitatea oferită de El să faci bine, să te apropii de El; dacă tu nu vrei, El va găsi un alt om care îi va da celui lipsit cele necesare. Însă trebuie să ne păzim să ne împotrivim binelui. Mântuitorul Hristos nu spunea nimănui că e supărat sau că nu are, ci doar îi mângâia şi îi ajuta pe toţi.
Este timpul să ne gândim mai des: ce a făcut pentru mine Dumnezeu, ce face El şi ce am făcut şi fac eu pentru El?! Şi dacă îţi va fi ruşine să priveşti Crucea pe care El şi-a vărsat sângele pentru tine, dacă vei simţi că nu poţi să-ţi ridici ochii şi să priveşti la Cer, atunci eşti pe o cale bună. Ştiţi că Ap. Pavel s-a lepădat de Domnul, dar apoi întreaga viaţă a plâns, astfel încât, după tradiţie, avea mereu ochii roşii din cauza lacrimilor.
Oricine am fi şi orice preocupare am avea (orice funcţie am deţine) să nu uităm să unim chemarea noastră cu datoriile creştine. Pentru că mai presus de toate, în noi trăiesc necesităţile vieţii morale. Câţi dintre noi mai ţinem cont de asta? Nu cumva cea mai mare parte dintre cei de azi îşi pierd timpul preţios doar în griji materiale (deşarte), fără să se gândească la cele mai importante trebuinţe ale minţii şi inimii, fără să-şi hrănească sufletul cu cele cereşti? Astfel de oameni nu lasă în urmă amintirea despre ei!