TÂRGOVIŞTEA LITERARA, LA EA AGASA

Date:

bibliotecaUn eveniment cultural deosebit şi mult aşteptat s-a produs luni, la Biblioteca Judeţeană „I.H. Rădulescu” din Târgovişte. Este vorba despre lansarea revistei „Târgoviştea Literară” şi a cărţii „O privire asupra clasicismului” de Eugen Lovinescu, ediţie îngrijită de Petre Gheorghe Bârlea.
La această dublă lansare au participat Agnes Terezia Erich, directorul Bibliotecii Judeţene, scriitorul Eus. Platcu, prof. univ. dr. Gheorghe Petre Bârlea, dar şi nume sonore ale literaturii româneşti şi dâmboviţene – Ion Viştea şi Ştefan Ion Ghilimescu (redactor şef al revistei nou lansate).
Referindu-ne la „Târgoviştea Literară”, publicaţie trimestrială ce apare sub auspiciile Consiliului Municipal Târgovişte, aceasta promovează patrimoniul istoric, cultural, artistic, literar al municipiului nostru, şi are un colegiu redacţional cu nume sonore – prof. univ. dr. Ştefan Cazimir, conf. univ. dr. Agnes Terezia Erich, dr. Ovidiu Cîrstina, prof. univ. dr. Petre Gheorghe Bârlea, ing. Theodor Adam. De precizat că acest număr al revistei a fost coordonat de către unul dintre cei mai acizi critici de teatru din România şi scriitor dâmboviţean, Doru Mareş.
Avem de-a face cu o revistă de o eleganţă grafică şi o diversitate structurală remarcabilă. Scriitorul Eus. Platcu, unul dintre fondatorii revistei, spune că aceasta „se întrupează din dorinţa de a împărtăşi celor care preţuiesc apa vie a tradiţiei şi decantările îndrăzneţe ale noilor generaţii”.
Cea de-a doua lansare, „O privire asupra clasicismului”, ediţie îngrijită de Petre Gheorghe Bârlea, reuneşte texte foarte vechi ale lui Eugen Lovinescu, respectiv lucrări de filologie latină din anii 19031904, care nu au mai văzut lumina tiparului de atunci, dar şi texte din 1906-1943, care au fost reluate în ediţiile academice moderne sau în diverse culegeri şi antologii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...