Tânără prinsă cu substanțe interzise, în apropierea unui liceu din Târgovişte 

Date:

Eleva  a fost surprinsă de jandarmii dâmboviţeni în timp ce consuma substanțe interzise în imediata apropiere a unei unități școlare din municipiul Târgoviște. 

Jandarmii aflați în timpul misiunii de menținere a ordinii publice în zona unei instituții de învățământ au observat într-un autoturism mai multe persoane, care fumau țigarete și au devenit agitate la apariția acestora. 

Având în vedere comportamentul suspect al celor patru tineri, jandarmii i-au interpelat, iar în urma verificărilor au depistat asupra unei minore în vârstă de 17 ani un pachet cu foițe pentru rulat tutun care continea în interior un mugure de culoare verde, învelit în celofan și o țigaretă tip joint, cu miros înțepător, susceptibile de a fi substanțe interzise. 

Tânăra a recunoscut că produsele găsite asupra sa îi aparțin, iar substanțele interzise găsite în pachețelul cu foițe pentru țigarete le folosea pentru consumul propriu.

Acesteia i-au fost întocmite actele de sesizare pentru deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. 

Cazul a fost predat S.C.C.O. Dâmbovița pentru continuarea cercetărilor. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...