Stimulent pentru angajatori: până la 2250 lei/lună pentru fiecare contract de ucenicie

Date:

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă acordă angajatorilor care încheie contracte de ucenicie, în condiţiile Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, sprijin financiar în cuantum de 2.250 lei/lună pentru fiecare contract de ucenicie încheiat.
Suma lunară se acordă la cererea angajatorului, proporţional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, pe întreaga perioadă de derulare a contractului. Prin ucenicia la locul de muncă, se urmăreşte obţinerea unei calificări pentru tinerii cu vârsta de peste 16 ani, care doresc să se concentreze pe învăţare pornind de la situaţiile profesionale reale, concrete, cerute de practicarea unei ocupaţii direct la locul de muncă. Durata contractului de ucenicie se stabileşte în funcţie de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul. Prin această formă de pregătire, ce poate fi între 6 luni şi trei ani, pentru calificări de la nivelul 1 până la 4, ucenicul poate dobândi competenţe profesionale, angajatorul obligându-se să-i asigure condiţiile necesare pregătirii teoretice şi practice. Durata timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, iar în cazul tinerilor cu vârsta de până la 18 ani, durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi 30 de ore pe săptămână. Programul de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă se finalizează printr-un certificat de calificare profesională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Fonduri europene de peste 150 de milioane de euro pentru legume și cartofi

 AFIR lansează o nouă sesiune de proiecte Ministerul Agriculturii și...

Ministerul Energiei: Peste 77.000 de gospodării reconectate după avariile provocate de viscol și ninsori

Ministerul Energiei a transmis o informare privind stadiul lucrărilor...

Trei persoane rănite într-un accident rutier la Vulcana-Băi

Trei persoane rănite într-un accident rutier la Vulcana-Băi Mare sperietură...