Sindicalişti de la COS şi reprezentanţi ai PNL Târgovişte au desfăşurat un protest comun, pe DN 71

Date:

Cei aproximativ o sută de sindicalişti de Combinatul de Oţeluri Speciale, care au pichetat sediul Ministerului Economiei, şi mai mulţi reprezentanţi ai PNL Târgovişte au desfăşurat un protest comun pe DN 71, în comuna Ulmi. Liberalii i-au aşteptat pe oţelarii care se întorceau de la Bucureşti şi, împreună, au blocat traficul rutier, traversând drumul continuu, pe o trecere pentru pietoni. A fost un protest civilizat şi trebuie spus aici că participanţii la trafic au răspuns pe măsură, unii chiar încurajându-i pe protestatari. La solicitarea poliţiştilor sosiţi la faţa locului, protestul a fost întrerupt în mai multe rânduri, pentru a nu fi generate mari ambuteiaje în trafic. Această acţiune – au precizat cei doi organizatori – Aurelian Cotinescu, preşedintele PNL Târgovişte, şi Nicolae Dragodănescu, preşedintele Sindicatului Valahia, s-a dorit a fi un semnal clar pentru miniştrii Economiei şi Transporturilor, care blochează nejustificat două proiecte capitale pentru Târgovişte şi Dâmboviţa. Anume extinderea la patru benzi şi modernizarea DN 71 între Bâldana şi Titu, respectiv preluarea de către Ministerul Economiei a activelor productive de la COS, în contul creanţelor bugetare.
Nicolae Dragodănescu: „Preluarea Combinatului de Oţeluri Speciale era trecută în programul de guvernare, modernizarea drumului era inclusă în program. Dacă USR nu este în stare să facă alianţă cum trebuie, să ne lase în pace, să îi lase pe alţii să guverneze. Avem nevoie de COS Târgovişte. Avem nevoie de DN 71 modernizat!”
Aurelian Cotinescu: „Este foarte important să se înţeleagă că, indiferent cine conduce cele două ministere, al Economiei şi al Transporturilor, trebuie să dezvoltăm acest oraş, trebuie să dezvoltăm acest judeţ. Sunt două proiecte asumate de fostul Guvern PNL, Guvernul Orban, două proiecte care şi-au găsit finanţare, în cazul DN 71 s-a găsit şi constructorul. Şi vedem în acest moment cum suntem condamnaţi la sărăcie. Din punct de vedere economic este un dezastru pentru Târgovişte ca aceste proiecte să nu aibă finalitate.” A subliniat Aurelian Cotinescu şi faptul că a susţinut acest protest în calitate de târ-goviştean şi că acţiunea nu a avut nicio legătură cu politica, fiind o problemă „care nu ţine de partide.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...