Sala de sport din campusul UVT este aproape de finalizare

Date:

În campusul Universității Valahia, administrația publică târgovișteană, prin Compania Națională de Investiții, construiește o sală de sport, care va fi a doua ca dimensiuni și capacitate după Sala Polivalentă. Este un proiect care presupune un teren multifuncțional, o tribună cu 180 de locuri, vestiare, birouri, parcare și tot ceea ce mai este necesar pentru o facilitate sportivă:

„Este o investiție accesată de administrația publică târgovișteană prin CNI, de aproape 9 milioane de lei. Lucrările sunt destul de avansate și sper ca în două-trei luni să putem vorbi aici despre un obiectiv finalizat, inclusiv în ceea ce înseamnă amenajarea exterioară. Este vorba despre o sală de sport care va putea găzdui meciuri de handbal, baschet, tenis de câmp, o facilitate care va fi pusă atât la dispoziția Universității Valahia cât și la dispoziția iubitorilor sportului di Municipiul Târgoviște”- a declarat primarul Municipiului Târgoviște, Cristian stan, cu prilejul ultimei vizite pe șantier.

Se vor realiza amenajări exterioare care vor consta în alei pietonale, alei auto, parcări și spații verzi. Valoarea investiției este 8.669.804,01 lei, TVA inclus, sursa de finanțare este asigurată prin CNI, iar municipiul Târgoviște, ca beneficiar al investiției, a pus la dispoziție terenul si va asigura finanțare pentru racordarea la utilități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Contract de finanțare de 35 de milioane de lei pentru consolidarea și eficientizarea energetică a clădirii principale de la Liceul IH Rădulescu

Administrația publică locală târgovișteană continuă programul de reabilitare/modernizare a...

Stop experimentelor fiscale!  PSD apără echilibrul și dezvoltarea

Într-un moment de tensiune economică și incertitudine fiscală, Partidul...

 Femeile din PSD cer sancțiuni mai dure pentru violența extremă asupra femeilor

Parlamentarele PSD propun o inițiativă legislativă prin care femicidul...

 Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, anunță investiții majore în infrastructura de apă și canalizare

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, continuă demersurile pentru...