S-a aprobat bugetul judeţului Dâmboviţa, pe anul 2021

Date:

Este un buget dedicat dezvoltării şi investiţiilor în judeţul Dâmboviţa. Principalele axe vizate prin alocările bugetare au fost investiţiile în infrastructura rutieră, în sănătate, educaţie, turism şi antreprenoriat, mediu şi sport.
Programul Judeţean de Dezvoltare Locală este o altă componentă importantă a acestui buget.
Totodată au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai viitorului Inel 2 de centură al municipiului Târgovişte. Vorbim de o variantă ocolitoare de 15,28 km, pe 4 benzi, care va diminua foarte mult traficul prin comunele Aninoasa, Şotânga, municipiul Târgovişte, Dragomireşti şi Ulmi, dar va prelua şi din transportul greu care tranzitează comuna Doiceşti. Inelul 2 de Centură este prevăzut cu 4 benzi, câte 2 pe sens. Ca suprafaţă a drumului, inclusiv bretele, vorbim de 392.840 mp. Inelul de centură va fi prevăzut cu 5 intersecţii amenajate cu sensuri giratorii sau noduri rutiere, o turbogiraţie la intersecţia cu DN71, 9 pasaje rutiere şi 3 poduri peste cursurile de apă pe care le întâlneşte. Ca sume, la momentul studiului de prefezabilitate, valoarea estimată a Inelului 2 de Centură este de 751.101.646
lei.
Nu în ultimul rând, o altă veste bună pentru târ-govişteni şi dâmboviţeni. La propunerea preşedintelui CJ, Corneliu Ştefan în şedinţa de CJ, s-a aprobat acordarea de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa a sumei de 9.000.000 de lei Primăriei Târgovişte pentru finalizarea Lotului I din actuala centură a municipiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...