Reținuți după ce s-au bătut în plină stradă și au distrus două mașini 

Date:

Polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, au reținut, pentru 24 de ore, șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 46 de ani, aceștia fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, fapte prevăzute de Codul Penal.

Bărbații sunt bănuiți că, la data de 31 mai a.c., în jurul orei 20.10, în timp ce se aflau în localitatea Scheiu de Sus, în zona unui magazin, pe fondul unui conflict spontan, s-ar fi agresat reciproc și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

Totodată, în timpul conflictului, ar fi fost provocate distrugeri unei autoutilitare și unui autoturism.

Aceștia vor fi prezentați
Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora sa se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...