Razie a poliţiştilor dâmbovițeni

Date:

Poliţiştii de la structurile de rutieră şi ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfăşurat o razie pentru depistarea şi sancţionarea faptelor antisociale, creșterea gradului de siguranță a cetățenilor şi pentru prevenirea producerii unor accidente rutiere.Astfel, poliţiştii au constatat o infracțiune la regimul rutier și au aplicat 316 sancțiuni contravenționale, în valoare de 90,460 de lei.Din totalul amenzilor, 27 au fost pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice prevăzute de Legea 61/1991 şi 274 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002.Din cele 274 de sancțiuni aplicate, 61 au fost pentru încălcarea regimului legal de viteză, 73 pentru neportul centurii de siguranţă, 14 pentru defecţiuni tehnice şi 3 pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice.De asemenea, pentru indisciplina pietonală au fost aplicate 27 de sancţiuni contravenţionale, iar pentru abaterile comise de biciclişti, 31.Totodată, poliţiştii au reţinut 5 permise de conducere (3 pentru depăşirea limitei de viteză cu peste 50 km/h şi 2 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor) şi au retras 2 certificate de înmatriculare .Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Mătăsaru au depistat pe drumul judeţean 401 A, în localitatea Costeştii din Vale, un bărbat, în vârstă de 51 de ani, în timp ce conducea un autoturism, deşi avea dreptul de a conduce anulat.În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal, fiind efectuate cercetări sub coordonarea procurorului de caz.

Un bărbat aflat sub influenţa alcoolului, surprins la volan de către poliţişti

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au oprit pentru control, pe raza localităţii Viforâta, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din Găeşti.

Poliţiştii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie prin unitatea de parchet competentă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...