Rata inflaţiei a crescut la 5,1% în august

Date:

După două luni de stagnare şi regresul din iulie, rata anuală a inflaţiei a crescut în august la 5,1%, faţă de 4,6% în iulie, avansul preţurilor la alimente fiind de 4,1%, de 6,7% la produse nealimentare şi de 2,6% la servicii, a anunţat Institutul Naţional de Statistică.
În acest an, cea mai mare rată anuală a inflaţiei a fost înregistrată în luna mai, respectiv 5,41%, acesta fiind cel mai mare nivel din februarie 2013, când a ajuns la 5,65%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,7%.
Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (septembrie 2017 – august 2018) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2016 – august 2017), calculată pe baza IPC, este 4,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,5%.
Inflaţia anuală a scăzut în iulie, la 4,6%, după ce staţionase la 5,4% în mai şi iunie. Comparativ cu luna iulie, în august preţurile de consum au avansat cu 0,2%, cu un plus de 0,6% la mărfuri nealimentare, de 0,1% la servicii şi o uşoară scădere, de 0,1%, la alimente.
În această toamnă sunt aşteptate noi creşteri de preţuri, având în vedere că gazele naturale se vor scumpi cu 2 – 5%, de la 1 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Județul Dâmbovița, sub asediul gerului – temperaturi de până la -11 grade Celsius

Dimineață geroasă – 2 ianuarie , temperaturi minime înregistrate...

Noi taxe și impozite în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, în România au intrat...